StiripesurseȘtirile zileiLakhdar Brahimi va prezida conferința privind tranziția în Algeria

Lakhdar Brahimi va prezida conferința privind tranziția în Algeria

Publicat:

Veteranul diplomaţiei algeriene Lakhdar Brahimi va prezida o conferinţă privind viitorul politic al ţării, conferinţă propusă de către preşedintele Abdelaziz Bouteflika, a declarat marţi o sursă guvernamentală pentru Reuters, relatează și agerpres.

Bouteflika a anunţat luni că renunţă la decizia sa de a candida pentru un al cincilea mandat, decizie luată în contextul unor ample proteste antiguvernamentale.

Citește și: Washingtonul își retrage TOT personalul diplomatic rămas în Venezuela

Conferinţa va include şi reprezentanţi ai demonstranţilor, precum şi participanţi la războiul de independenţă din Algeria (1954-1962).

Se aşteapă ca Brahimi (85 de ani), fost ministru de externe şi emisar special al ONU, să prezideze conferinţa, care va avea drept scop monitorizarea procesului de tranziţie, redactarea unei noi Constituţii şi stabilirea unei date pentru alegeri.


După ce s-a întâlnit cu Bouteflika, Brahimi i-a salutat pe protestatari pentru responsabilitatea de care au dată dovadă, spunând la televiziunea de stat că este necesar ca ”această criză să se transforme într-un proces constructiv”.

Citește și: Abdelaziz Bouteflika renunță să mai candideze pentru un nou mandat de președinte și amână alegerile din Algeria

Marţi dimineaţa, zeci de persoane s-au strâns în centrul Algerului scandând: ”Vrem ca acest sistem să plece”.

Abdelaziz Bouteflika (82 de ani) a condus ţara timp de 20 de ani, dar rar a fost văzut în public de când a suferit în 2013 un accident vascular cerebral.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.