Lansarea campaniei naționale de promovare a educației incluzive ‘Învățăm împreună!’

Publicat:

Lansarea campaniei naționale de promovare a educației incluzive ‘Învățăm împreună!’

Copiii, părinții și profesorii vor fi sensibilizați și informați tot mai mult despre educația incluzivă și importanța acesteia pentru copiii cu dizabilități și cerințe educaționale speciale. În acest sens, Ministerul Educației și Cercetării și UNICEF Moldova lansează campania națională „Învățăm împreună”.

Potrivit autorităților, această campanie va aduce în prim plan istoriile unor copii cu cerințe educaționale speciale, care s-au integrat sau sunt în proces de integrare în școli, ajutați de părinți, colegi, profesori, cadre de sprijin și alte persoane din comunitate. De asemenea, în instituțiile de învățământ din țară vor fi organizate mai multe evenimente de informare și conștientizare cu genericul „Luna incluziunii”, potrivit unica.md.


Citește și:  Un al nouălea suspect în atentatul de la Moscova a fost arestat în Rusia

În cadrul campaniei „Învățăm împreună!”, elevii și profesorii vor discuta despre importanța accesului la educație pentru toți copiii, inclusiv pentru cei cu cerințe educaționale speciale. În paralel, va fi lansat un concurs de desene și unul de eseuri, unde copiii vor putea prezenta cum văd ei incluziunea, pornind de la sintagma „Învățăm împreună!”. Cele mai bune materiale vor fi promovate și premiate.

„Este de datoria noastră, a tuturor, să asigurăm accesul tuturor copiilor, inclusiv ai celor cu cerințe educaționale speciale, în instituțiile de învățământ din țara noastră. În ultimii ani s-au făcut eforturi în acest sens, dar mai avem mult de lucru la capitolul incluziunii copiilor cu dizabilități severe și a copiilor cu CES în grădinițe. Ministerul în acest an va dota instituțiile de învățământ cu dispozitive asistive, va organiza instruiri pentru profesori, va revizui formula de finanțare în încercarea de a ameliora situația în domeniul educației incluzive”, susține Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării.

Totodată, subiectul incluziunii va fi discutat în cadrul a 15 evenimente publice care vor fi organizate în diferite raioane ale țării și care vor întruni reprezentanți ai MEC, UNICEF, autorităților publice locale și instituțiilor responsabile de incluziune la nivel local, Centrului Republican de Asistenţă Psihopedagogică, ONG-uri locale sau naționale care au tangență cu acest subiect.

„Incluziunea oferă beneficii tuturor elevilor, nu doar celor cu dizabilități și cerințe educaționale speciale. Promovarea incluziunii și a diversității, încurajează o cultură a empatiei și a înțelegerii în școală. Pe măsură ce elevii interacționează cu colegi din medii diferite, aceștia manifestă compasiune și respect pentru perspectivele și experiențele altora”, menționează Maha Damaj, reprezentantă UNICEF în Republica Moldova.

Campania „Învățăm împreună” își propune să contribuie la creșterea gradului de conștientizare a dreptului fiecărui copil de a avea acces la educație și la schimbarea atitudinii societății față de copiii cu dizabilități și cerințe educaționale speciale. În prezent, doar unul din trei adulți ar accepta prezența copiilor cu dizabilități în aceeași clasă cu copilul lor, potrivit datelor Studiului Percepţiilor şi Atitudinilor Egalităţii în Republica Moldova. În același timp, în cadrul unor Focus Grupuri desfășurate de CBS AXA, copiii cu dizabilități și cerințe educaționale speciale susțin că sunt ignorați, stigmatizați și nu se bucură pe deplin de dreptul lor la educație, iar părinții copiilor tipici menționează că educația copiilor lor va avea de suferit dacă în clasă cu ei se va afla un copil cu dizabilități.

Citește și: Cel mai mare criminal în serie din România, eliberat: ‘Călăul de boschetari’ a ucis cu pietre 11 oameni

Conform datelor Centrului Republican de Asistență Psihopedagogică în anul 2022, din numărul total de 460.835 de copii încadrați în grădinițele și școlile din Republica Moldova – 11.766 reprezintă copiii cu cerințe educaționale speciale. Totodată, din 10.628 de copii cu dizabilități, doar 5.753 copii sunt incluși în instituții preșcolare și școlare.

Campania „Învățăm împreună” este lansată în contextul implementării Programului de dezvoltare a educaţiei incluzive în Republica Moldova pentru anii 2023-2027.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Îmbătrânirea populaţiei în Europa este o oportunitate de afaceri pentru unii investitori

Îmbătrânirea populaţiei în Europa este o oportunitate de afaceri pentru unii investitori Îmbătrânirea populaţiei în Europa generează îngrijorări în rândul guvernelor cu privire la perspectivele...

Veronica Dragalin a venit cu o reacție în urma criticilor: „Nu am venit în această funcție să-mi fac prieteni”

Veronica Dragalin a venit cu o reacție în urma criticilor: „Nu am venit în această funcție să-mi fac prieteni” Veronica Dragalin reacționează la patru zile...

Finlanda va prezenta un proiect de lege pentru respingerea solicitanţilor de azil care încearcă să intre din Rusia

Finlanda va prezenta un proiect de lege pentru respingerea solicitanţilor de azil care încearcă să intre din Rusia Finlanda va propune săptămâna viitoare un proiect...

Elicopter prăbuşit în Iran: Trei salvatori sunt daţi dispăruţi

Elicopter prăbuşit în Iran: Trei salvatori sunt daţi dispăruţi Trei membri ai echipelor de intervenţie care căutau elicopterul prăbuşit în Iran, în care se afla...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.