StiripesurseDiasporaLansarea primei flote de aeronave de combatere a incendiilor în cadrul...

Lansarea primei flote de aeronave de combatere a incendiilor în cadrul noului sistem rescEU

Publicat:

Comisia Europeană a lansat, marţi, prima flotă de aeronave de combatere a incendiilor în cadrul noului sistem rescEU pentru gestionarea dezastrelor naturale, în vederea pregătirii pentru riscul de incendii forestiere din această vară, potrivit unui comunicat al executivului comunitar, scrie agerpres.

Până acum, şapte avioane şi şase elicoptere de stingere a incendiilor vor face parte din flota rescEU pe parcursul perioadei iniţiale de tranziţie, iar Comisia colaborează cu ţările participante pentru includerea unor active suplimentare în următoarele săptămâni.

Citește și : Populiştii ‘vând’ interesele europene, afirmă succesoarea lui Merkel

“RescEU reprezintă un răspuns concret, la nivel european, menit să îi ajute pe numeroşii noştri cetăţeni care se confruntă cu ameninţarea dezastrelor naturale. Am fost cu toţii şocaţi, ca europeni, de numărul mare de oameni care şi-au pierdut viaţa din cauza incendiilor forestiere care au afectat zone din Portugalia până în Grecia. Solidaritatea europeană trebuie să aibă ca obiectiv protejarea cetăţenilor şi acordarea de sprijin reciproc în momentele dificile. RescEU oferă soluţii practice şi este o acţiune fermă de concretizare a solidarităţii europene”, a declarat preşedintele CE, Jean-Claude Juncker.

Cinci state membre, care au fost frecvent afectate de incendii forestiere în ultimii ani, şi-au pus deja avioanele şi elicopterele la dispoziţia flotei de tranziţie rescEU pentru 2019. Activele iniţiale constau în două aeronave din Croaţia, o aeronavă din Franţa, două aeronave din Italia, două aeronave din Spania şi şase elicoptere din Suedia.


În afară de crearea flotei rescEU, Comisia Europeană îşi consolidează capacităţile de monitorizare şi de coordonare în vederea pregătirii pentru sezonul incendiilor forestiere.

Centrul de coordonare a răspunsului la situaţii de urgenţă (ERCC) al UE, care funcţionează 24 de ore din 24, şapte zile din şapte, va fi consolidat cu o echipă de sprijin pentru combaterea incendiilor forestiere la care vor participa experţi din statele membre în timpul verii.

Citește și : Dronele ‘Made in China’ prezintă riscuri de spionaj, atenţionează Washingtonul

Pe tot parcursul verii, ERCC va organiza periodic videoconferinţe cu statele membre, pentru a face schimb de informaţii cu privire la riscul de incendii în întreaga Europă.

Sistemul de sateliţi Copernicus al UE va fi utilizat pentru a cartografia urgenţele în materie de incendii forestiere.

Toate statele membre ale UE, plus ţările partenere, au participat la reuniunea anuală privind incendiile forestiere care a avut loc la Bruxelles în vederea pregătirii pentru următorul sezon de incendii forestiere.

În ultimele luni, au avut loc mai multe exerciţii pe teren legate de incendiile forestiere. Printre acestea se numără exerciţiile MODEX de protecţie civilă şi de combatere a incendiilor forestiere, cu participarea unor experţi şi echipe de salvare din diferite ţări ale UE, care s-au desfăşurat pe insula Cres, în Croaţia, în perioada 7-10 aprilie 2019. Alte exerciţii au avut loc la Split (Croaţia) şi la Aix-en-Provence (Franţa).

Pe termen lung, obiectivul este de a adăuga capacităţi şi active suplimentare şi de a crea o rezervă rescEU mai puternică.

În ultimii ani, Europa a fost martora unor grave catastrofe naturale şi provocate de om: incendiile forestiere, inundaţiile, furtunile şi cutremurele s-au soldat cu pierderi de vieţi omeneşti. În 2018, acestea au provocat peste 100 de morţi. Pentru a proteja mai bine cetăţenii în dificultate, rescEU consolidează capacitatea colectivă a Uniunii de prevenire, pregătire şi răspuns împotriva dezastrelor care vor afecta societăţile noastre de acum înainte.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.