StiripesurseDiasporaLavrov: Proiectele gazoductelor Nord Stream 2 şi TurkStream vor fi finalizate

Lavrov: Proiectele gazoductelor Nord Stream 2 şi TurkStream vor fi finalizate

Publicat:

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat duminică, într-o emisiune la televiziunea de stat, că proiectele gazoductelor Nord Stream 2 şi TurkStream vor fi finalizate, în pofida sancţiunilor decise de SUA, el precizând că Moscova plănuieşte să răspundă acestor măsuri, transmite Reuters, preluând agenţia Interfax, potrivit agerpres.

Preşedintele american Donald Trump a promulgat vineri legea ce impune sancţiuni companiilor implicate în construirea gazoductului rus Nord Stream 2, proiect aflat în centrul unei bătălii economice şi geopolitice între SUA şi Europa.

Citește și : Donald Trump l-a invitat pe Boris Johnson să întreprindă o vizită la Casa Albă în anul viitor

Gazoductul, a cărui construcţie este aproape încheiată, trece pe sub Mare Baltică şi ocoleşte Ucraina. El ar urma să permită dublarea livrărilor directe de gaz din Rusia spre ţările din Europa Occidentală, prin Germania, principalul beneficiar al proiectului.

Sancţiunile, care fac parte dintr-o lege mai cuprinzătoare vizând bugetul apărării americane pentru anul fiscal 2020, prevede îngheţarea activelor şi revocarea vizelor americane antreprenorilor implicaţi în realizarea proiectului.


Departamentul de Stat urmează să comunice în termen de 60 de zile numele întreprinderilor şi persoanelor care vor intra sub incidenţa acestor sancţiuni.

Una din principalele ţinte este compania elveţiano-germană Allseas, proprietara celei mai mari nave de instalare a gazoductelor din lume, Pioneering Spirit, angajată de Gazprom pentru construirea segmentului offshore.

Citește și : MAJORITATE ABSOLUTĂ pentru Ashraf Ghani în alegerile prezidenţiale din septembrie

Gazoductul reprezintă o investiţie de 11 miliarde de dolari, finanţată jumătate de Gazprom şi jumătate de 5 companii europene (OMV, Wintershall Dea, Engie, Uniper şi Shell).

Cu puţin timp înainte, compania Allseas a anunţat că îşi suspendă activităţile de amplasare a conductelor gazoductului Nord Stream 2 în aşteptarea promulgării legii de către preşedintele Donald Trump.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.