StiripesurseSocialLectorii învață engleza, ca să poată preda studenților străini

Lectorii învață engleza, ca să poată preda studenților străini

Publicat:

240 de profesori din instituții de învățământ superior din Moldova au început cursurile de limba engleză, pentru a putea preda studenților străini. Secretarul de stat al Ministerului Educației și Cercetării, Adriana Cazacu, a precizat că investițiile din perioada următoare sunt menite să crească competitivitatea universităților moldovenești pe plan internațional, inclusiv prin dezvoltarea programelor în limbi străine și formarea cadrelor didactice, transmite IPN.

La instruiri participă profesori din Universitatea de Stat din Moldova, Academia de Studii Economice din Moldova, Universitatea Tehnică a Moldovei și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”.

Curriculumul cursurilor este alcătuit pentru a dezvolta competențe fundamentale, precum înțelegerea limbii vorbite, exprimarea orală, înțelegerea limbii scrise, redactarea corectă a textelor scrise, interacțiunea în conversație. Instruirile se desfășoară cu sprijinul Proiectului „Învățământul Superior din Moldova”, implementat de Ministerul Educației și Cercetării și finanțat de Banca Mondială.

Secretarul de stat al MEC, Adriana Cazacu, a menționat, într-un comunicat de presă, că internaționalizarea învățământului superior din Moldova este un obiectiv al autorităților de a spori accesul studenților străini la programele de studii universitare din Moldova.

Pe lângă fortificarea capacităților cadrelor didactice universitare ,pentru a preda programele de studii, vor fi elaborate patru suporturi curriculare noi și vor fi traduse în engleză 12 programe de studii superioare de licență. De asemenea, va fi dezvoltată o platformă care va promova oferta educațională a Republicii Moldova pe plan internațional. Pentru aceasta va fi alocat aproape un milion de euro în cadrul Proiectului ,,Învățământul Superior din Moldova”.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.