StiripesurseDiasporaLetonia: Noul guvern va solicita miercuri votul de încredere al parlamentului

Letonia: Noul guvern va solicita miercuri votul de încredere al parlamentului

Publicat:

Deputatul european Krisjanis Karins, însărcinat cu formarea viitorului guvern leton, a anunţat sâmbătă un acord cu viitorii parteneri de coaliţie pentru a solicita miercuri votul de încredere al parlamentului, relatează AFP, scrie agerpres.

Este a treia încercare de a scoate Letonia din impasul politic cu care se confruntă după ce la alegerile generale din octombrie au intrat în parlament şapte formaţiuni politice, fără să se detaşeze un adevărat învingător.

Citește și : Summit Trump – Kim. Locul celei de-a doua întâlniri a fost stabilit

“Mă voi întâlni luni cu preşedintele Raimonds Vaionis, iar votul de încredere este prevăzut miercuri, 23 ianuarie”, le-a declarat Krisjanis Karins jurnaliştilor.

Potrivit unui proiect de declaraţie de principiu, noul guvern ar urmă să păstreze orientarea centrist-neoliberală, la fel ca toate cabinetele la putere după 1991, când Letonia şi-a proclamat independenţa.


“După reuniunea de sâmbătă a partidelor politice, sunt semne de optimism în ce priveşte susţinerea cabinetului de către majoritatea grupurilor parlamentare”, a declarat presei preşedintele Alianţei Naţionale (centru-dreapta), Raivis Dzintars.

În afara propriului partid, Noua Unitate (centru-dreapta), şi a Alianţei Naţionale, Krisjanis Karins se bazează pe sprijinul Noilor Conservatori şi al Noii alianţe liberale Dezvoltare/Pentru, precum şi al unei fracţiuni a deputaţilor KPV LV (populist). Astfel ar avea asigurat votul a 66 de deputaţi din totalul celor 100.

Cu toate acestea, Aldis Gobzems din KPV LV, candidat fără succes la postul de prim-ministru, a făcut cunoscut că va vota împotriva noului guvern. Alţi trei deputaţi i s-au alăturat, lăsând să planeze incertitudinea în legătură cu rezultatul votului de miercuri.

Fost ministru al economiei şi europarlamentar din 2009, în cadrul grupului Partidului Popular European (democrat-creştin), Krisjanis Karins, 54 de ani, s-a născut în Statele Unite şi deţine dublă cetăţenie.

Citește și : BUDAPESTA: Câteva mii de persoane au protestat faţă de politicile Guvernului Viktor Orban

El reprezintă partidul Noua Unitate care, cu opt deputaţi, este cea mai mică formaţiune politică reprezentată în parlamentul de la Riga.

Pe primul loc la alegerile din octombrie s-a situat partidul Armonia care a obţinut 24 de locuri, urmat de KPV LV (populist) cu 16 locuri, la egalitate cu Noul Partid Conservator. Armonia, considerată o formaţiune prorusă, nu a găsit parteneri pentru a forma o coaliţie, notează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.