StiripesurseDiasporaLiderii statelor UE se întâlnesc pe 17 octombrie, sperând că vor...

Liderii statelor UE se întâlnesc pe 17 octombrie, sperând că vor schiţa un acord privind Brexitul convenabil şi pentru Marea Britanie

Publicat:

Liderii statelor UE vor avea în seara de 17 octombrie o cină de lucru la Bruxelles, la care vor discuta despre un posibil acord cu Marea Britanie privind Brexitul, transmite miercuri agenţia Reuters, potrivit Agerpres.

Reuniunea a fost convocată de preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi ea va precede summitul ordinar programat pentru a doua zi, la acesta din urmă participând şi premierul britanic Theresa May.

Citește și : Dezvăluiri NYT: Anchetă în statul american New York privind fraude fiscale comise de Donald Trump

Conform unor oficiali din cadrul instituţiilor europene, liderii europeni speră ca la această reuniune să convină un acord final privind Brexitul care în principiu să fie acceptabil şi pentru guvernul de la Londra, astfel încât pe 17-18 noiembrie să se poată desfăşura un summit special la care ar urma să fie definitivată declaraţia politică privind viitoarele relaţii dintre Marea Britanie şi UE.

După ce la summitul desfăşurat în septembrie liderii europeni au respins propunerile premierului britanic Theresa May cuprinse în ‘Planul de la Chequers’, şefa guvernului de la Londra a cerut Uniunii Europene să vină cu o alternativă la aceste propuneri, pentru a se putea ieşi din impasul în care au ajuns negocierile. Ea a promis că nu va accepta niciodată o scindare a Regatului Unit, referire la viitoarea situaţie a frontierei nord-irlandeze, avertizând de asemenea că guvernul de la Londra va continua să se pregătească şi pentru o ieşire din UE fără niciun acord, dacă actualul blocaj nu va putea fi depăşit. Theresa May a menţionat totuşi ulterior că va înainta noi propuneri privind situaţia frontierei nord-irlandeze.


Citește și : Vladimir Putin: „Serghei Skripal nu este decât un trădător”

‘Planul de la Chequers’ are în vedere ca Marea Britanie să menţină la capitolul comerţului cu bunuri relaţii strânse cu UE (nu şi în comerţul cu servicii), aceasta fiind în opinia Londrei şi cea mai bună opţiune de a menţine deschisă frontiera dintre Irlanda şi Irlanda de Nord, propunere respinsă însă de europeni, care consideră că astfel ar fi afectată integritatea pieţei unice europene.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.