StiripesursePoliticăLiderul Transnistriei: Pe malurile Nistrului există pace, dar nu există negocieri

Liderul Transnistriei: Pe malurile Nistrului există pace, dar nu există negocieri

Publicat:

Liderul Transnistriei, Vadim Krasnoselski, a spus că pe malurile Nistrului există pace, dar nu există negocieri.

După cum transmite Infotag, el a declarat acest lucru la o întâlnire cu şefa departamentului Serviciului european de acţiune externă pentru Georgia, Moldova, Armenia, Azerbaidjan şi Belarus, Dorota Dlouchy-Suliga. Aceasta se află în Moldova în calitate de reprezentantă a UE pentru reglementarea transnistreană.

Citeşte şi: Un ofițer de investigații a fost prins cu mită

“Vom vorbi despre pacea care există, despre procesul de negociere care nu există în acest moment şi despre problemele care sunt legate de acestea”, a spus Krasnoselski.

Potrivit lui, nu s-au petrecut evenimente grave de la întâlnirea anterioară, “la fel cum nu au existat schimbări pozitive în procesul de negocieri cu Moldova”.


Dorota Dlouchy-Suliga a remarcat că UE sprijină edificarea şi menţinerea dialogului.

“Interesul nostru principal sunt oamenii, iar priorităţile noastre principale sunt economia şi stabilitatea”, a subliniat diplomatul, vorbind în favoarea cooperării continue în realităţile existente.

Citeşte şi: Aleșii locali sunt obligați să depună declarații de avere

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Guvernul Tofan NU va majora vârsta de pensionare

Vârsta de pensionare în Republica Moldova nu va fi majorată în următorii ani. Asigurarea vine din partea prim-ministrului Vasile Tofan, care a subliniat că...

„Șansa” lui Șor va fi dizolvată

Partidul „Șansă”, afiliat condamnatului fugar Ilan Șor, ar urma să fie dizolvat. O hotărâre în acest sens a fost pronunțată de magistrații Curții de...

Sute de cartușe din cel de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite pe un șantier din Anenii Noi

Peste 500 de cartușe din perioada celui de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite în satul Șerpeni, raionul Anenii Noi. Munițiile au fost găsite...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.