StiripesurseDiasporaLondra se implică în scandalul de spionaj dintre SUA și Rusia

Londra se implică în scandalul de spionaj dintre SUA și Rusia

Publicat:

Ministrul de externe britanic, Jeremy Hunt, a avertizat vineri Moscova împotriva unui ‘joc de şah diplomatic’ după inculparea pentru ‘spionaj’ a fostului puşcaş marin Paul Whelan (foto), care are dublă naţionalitate americană şi britanică, informează AFP, potrivit agerpres.

‘Nu acceptăm ca persoane să fie utilizate într-un joc de şah diplomatic’, a declarat Hunt la BBC.

Citește și: Un fost senator democrat ar putea prelua șefia Pentagonului

‘Suntem foarte îngrijoraţi pentru el şi familia sa’, a adăugat şeful diplomaţiei britanice, precizând că Regatul Unit încă nu a obţinut acces consular la Paul Whelan.

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe britanic a indicat că Marea Britanie a primit o ‘cerere de asistenţă din partea acestuia’.


Avocatul americano-britanic Vladimir Jerebenkov a anunţat joi că justiţia rusă l-a inculpat pentru ‘spionaj’ pe clientul său, arestat la 28 decembrie la Moscova într-un context deja tensionat de acest tip de cazuri între Rusia şi Occident.

Plasarea sa în detenţie provizorie a fost ordonată în aşteptarea procesului său, notează AFP.

Avocatul a declarat că a atacat în instanţă această decizie şi a cerut eliberarea sa pe cauţiune.

Citește și: Polițiștii britanici se pregătesc de tulburări violente în Irlanda de Nord

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) susţine că l-a arestat pe Paul Whelan ‘în timp ce el comitea un act de spionaj’, fapt dezminţit de acesta. Codul Penal rus pedepseşte astfel de delicte cu până la 20 de ani de închisoare.

Ambasadorul SUA la Moscova, Jon Huntsman, i-a făcut o vizită lui Whelan în închisoarea Lefortovo, în capitala rusă, potrivit Departamentului de Stat american.

Născut în Canada, Paul Whelan (48 de ani) este director pentru securitate internaţională în cadrul grupului BorgWarner, un fabricant de piese de schimb în sectorul automobilistic, cu sediul în apropiere de Detroit (SUA), conform fratelui său David Whelan. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.