StiripesurseDiasporaLondra taie din faşă orice ideal de independenţă a Scoţiei

Londra taie din faşă orice ideal de independenţă a Scoţiei

Publicat:

Guvernul britanic se pregăteşte să respingă orice solicitare din partea prim-ministrului scoţian, Nicola Sturgeon (foto), legată de organizarea unui al doilea referendum de independenţă, informează vineri EFE, citând BBC, potrivit agerpres.

Potrivit unor surse apropiate cabinetului, Executivul condus de conservatoarea Theresa May face pregătirile necesare pentru a respinge o eventuală cerere ce ar putea fi formulată în următoarele săptămâni.

Citeşte şi: Mexicul aprobă crearea unei Gărzi Naţionale împotriva narcotraficanţilor

Într-un asemenea caz, Sturgeon ar cere guvernului de la Londra activarea secţiunii 30, care transferă Parlamentului scoţian puterea de a organiza un referendum de independenţă.

“Prim-ministrul nu are dispoziţia să accepte acum alt referendum, ar spune pur şi simplu nu”, a declarat o sursă apropiată de Theresa May.


O altă sursă a adăugat că nu există “un răspuns” la această chestiune, dar, aşa după cum a reiterat din 2016 prim-ministrul, “acum nu este momentul”, în timp ce o a treia sursă a arătat că nu şi-ar putea imagina niciun scenariu în care May să-şi dea aprobarea.

Citeşte şi: Mexicul aprobă crearea unei Gărzi Naţionale împotriva narcotraficanţilor

Sursele guvernamentale au subliniat că o dezbatere asupra independenţei regiunii ar însemna o distragere a atenţiei într-un moment în care guvernul britanic îşi axează eforturile pe negocierile privind Brexitul, iar în plus executivul şi-ar baza refuzul pe sondajele interne care relevă că opoziţia faţă de organizarea unui alt referendum este în creştere.

În 2014, Scoţia a organizat o consultare privind independenţa, în cadrul căreia 55% au respins separarea de Regatul Unit, dar victoria Brexitului la referendumul din 2016, în care majoritatea scoţienilor (62%) au sprijinit rămânerea în UE, a redeschis această dezbatere.rexit

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.