StiripesurseDiasporaLuna septembrie 2021, una dintre cele patru cele mai călduroase astfel...

Luna septembrie 2021, una dintre cele patru cele mai călduroase astfel de perioade de la debutul înregistrărilor

Publicat:

Luna septembrie din acest an a fost, la nivel global, una dintre cele patru cele mai călduroase astfel de perioade de la debutul înregistrărilor, în 1979, a anunţat joi serviciul european pentru monitorizarea schimbărilor climatice Copernicus, informează DPA, potrivit agerpres.  

Este probabil chiar să fie cea mai călduroasă lună septembrie înregistrată după 2020.

Citește și : Preşedintele parlamentului ucrainean a fost DEMIS după ce s-a certat cu Zelenski

Diferenţa dintre cele mai călduroase luni septembrie, printre care se numără cele din 2016 şi 2019, este de doar o zecime de grad.

În unele locuri din Europa, nivelul record de căldură a fost atins în septembrie, în timp ce în est a fost mai frig comparativ cu valorile medii. Ca urmare, media temperaturii pentru Europa în ansamblu a fost aproape de media anilor 1991-2020.


Temperaturile peste medie pentru această perioadă a anului au fost consemnate în nord-vestul Africii, precum şi în centrul Americii de Sud şi regiuni din China.

Citește și : Eurodeputaţii cer crearea unei capacităţi comune de apărare cibernetică în UE

Serviciul european pentru monitorizarea schimbărilor climatice produce rapoarte lunare asupra temperaturii atmosferice, gheţii marine şi circuitului apei. Copernicus se bazează pe date obţinute cu ajutorul sateliţilor, a navelor, aeronavelor şi staţiilor meteo terestre din întreaga lume, precum şi pe statistici.

Înregistrările Copernicus datează din 1979.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.