StiripesurseDiasporaMacedonia: Referendum pe data de 30 septembrie privind aderarea la NATO...

Macedonia: Referendum pe data de 30 septembrie privind aderarea la NATO şi UE şi acordul cu Grecia privind numele

Publicat:

Parlamentul macedonean a stabilit luni data de 30 septembrie pentru organizarea referendumului la care cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe în legătură cu aderarea la NATO şi Uniunea Europeană, precum şi în legătură cu recentul acord cu Grecia privind numele ţării, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Un număr de 68 de deputaţi din legislativul cu 120 de locuri au votat în favoarea consultării populare, la care întrebarea ar urma să fie: “Sunteţi în favoarea aderării la NATO şi UE şi acceptaţi acordul privind numele încheiat între Republica Macedonia şi Grecia?”.

Citește și : Serbia : Grevă al avocaților în semn de protest după asasinarea lui Dragoslav Ognjanovic, unul dintre apărătorii lui Slobodan Milosevic

Deputaţii opoziţiei naţionaliste, VMRO-DPMNE (Organizaţia revoluţionară internă macedoneană – Partidul democrat pentru unitatea naţională macedoneană), nu au participat la sesiune.

În iunie, autorităţile de la Skopje şi Atena au pus capăt diferendului ce data de decenii în legătură cu numele vecinului nordic al Greciei, denumirea acceptată de ambele părţi fiind ‘Republica Macedonia de Nord’. Această soluţionare a determinat Grecia să renunţe la opoziţia faţă de aderarea Macedoniei la NATO.


Dar, pentru ca Macedonia să devină membră a Alianţei Nord-Atlantice, este nevoie ca ţara să aprobe acordul cu Grecia într-un referendum şi să-şi schimbe numele din punct de vedere constituţional. Numai după aceea parlamentul grec va ratifica acordul şi aderarea Macedoniei la NATO.

NATO a transmis Macedoniei în luna iunie invitaţia de a începe negocierile pentru intrarea în Alianţă, în urma acordului dintre guvernele de la Skopje şi Atena.

Citește și : O pistă a aeroportului internaţional Tokyo-Narita, închisă după ce un avion a intrat într-o zonă în construcţie

Începând din 1991, când Macedonia a devenit suverană în urma dezmembrării fostei Iugoslavii, Atena a acuzat-o de tentativă de însuşire a moştenirii elene a provinciei greceşti omonime şi chiar de aspiraţii teritoriale faţă de Grecia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.