StiripesurseDiasporaMacron: Deschiderea discuţiilor cu talibanii nu implică recunoaşterea ulterioară a guvernului...

Macron: Deschiderea discuţiilor cu talibanii nu implică recunoaşterea ulterioară a guvernului lor

Publicat:

Deschiderea discuţiilor cu talibanii nu implică recunoaşterea ulterioară a guvernului lor, a afirmat duminică preşedintele francez, Emmanuel Macron, la postul TF1, punând mai multe condiţii pentru o eventuală recunoaştere, inclusiv “respectarea drepturilor omului” şi a “demnităţii femeilor afgane”, notează AFP, potrivit agerpres.

“Avem operaţiuni de desfăşurat, care sunt evacuări”, iar “cei care deţin controlul asupra Kabulului şi teritoriului (afgan) sunt talibanii, aşa că din punct de vedere operaţional trebuie să avem aceste discuţii”, însă “asta nu presupune o recunoaştere, pentru că am stabilit o serie de condiţii”, a declarat şeful statului francez, aflat în vizită la Erbil în Irak.

Citește și : Franţa a încheiat operaţiunile sale de evacuare din Afganistan

Emmanuel Macron a menţionat trei condiţii în cursul acestui interviu înregistrat.

“Primul lucru este ca talibanii să respecte dreptul umanitar şi protecţia tuturor celor care au dreptul să fie protejaţi prin azil”, a făcut cunoscut preşedintele Franţei.


A doua condiţie este ca “ei să fie foarte clari în ceea ce priveşte toate mişcările teroriste”, deoarece, “dacă pactizează cu mişcările teroriste prezente în regiune, evident acest lucru va fi inacceptabil pentru noi toţi”.

“Al treilea lucru este respectarea drepturilor omului, a valorilor noastre, în special respectarea demnităţii femeilor afgane”, a adăugat el.

Întrebat despre probabilitatea ca talibanii să permită continuarea operaţiunilor după 31 august, Emmanuel Macron s-a arătat “prudent”.

“Nu sunt categoric (…), pentru că doresc ca operaţiunile noastre să aibă succes”, a explicat şeful statului francez.

Citește și : Aeroportul din Kabul continuă să fie sub control american (Pentagon)

“Am iniţiat un dialog” care este purtat “şi de alte câteva ţări aliate cu talibanii”, a spus el, subliniind “rolul cu totul special pe care Qatarul l-a jucat de de mai multe luni în aceste negocieri” şi, “prin urmare, obiectivul este de a obţine evacuarea umanitară a tuturor femeilor şi bărbaţilor aflaţi în pericol”.

“Vom reuşi? Nu pot garanta asta”, a ţinut să adauge preşedintele Emmanuel Macron, citat de AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.