StiripesurseDiasporaMacron promite o 'luptă fără răgaz' împotriva terorismului islamist, la comemorarea...

Macron promite o ‘luptă fără răgaz’ împotriva terorismului islamist, la comemorarea poliţiştilor ucişi la Paris

Publicat:

Preşedintele francez Emmanuel Macron a promis marţi o “luptă fără răgaz” cu terorismul islamist, chemându-şi concetăţenii la construirea unei “societăţi a vigilenţei”, cu ocazia ceremoniei de omagiere a celor patru angajaţi ai prefecturii de poliţie din Paris ucişi joia trecută de un coleg radicalizat, transmite AFP, potrivit agerpres.

“Colegii dumneavoastră au căzut sub loviturile unui islam pervertit şi aducător de moarte pe care avem datoria să-l eradicăm”, a declarat Macron, într-o tăcere apăsătoare, în curtea prefecturii de poliţie unde Mickael Harpon, angajat ca informatician din 2013, şi-a ucis colegii, înainte de a fi omorât de un tânăr poliţist. Într-o alocuţiune de 15 minute în faţa a numeroşi responsabili politici, printre care se aflau membrii guvernului, Macron a afirmat că pentru a învinge “hidra islamistă” nu vor fi suficiente doar instituţiile, ci “toată naţiunea trebuie să se unească, să se mobilizeze pentru a acţiona”.

Citește și : Tusk îl acuză pe BoJo că se joacă cu ‘viitorul Europei într-un joc stupid de reproşuri’

“O societate a vigilenţei, iată ceea ce ne revine să construim; vigilenţa, nu suspiciunea care corodează, vigilenţa, ascultarea atentă a celuilalt, trezirea rezonabilă a conştiinţelor”, a mai spus preşedintele, lansând un apel la “a şti să reperăm la şcoală, la locurile de muncă, în lăcaşele de cult, aproape de casă, scăpările, devierile, acele gesturi mici care semnalează o îndepărtare de legile şi valorile Republicii”.

“Nu este, în niciun caz, o luptă împotriva unei religii, ci împotriva devierii sale care duce la terorism”, a mai afirmat şeful statului francez, după ce s-a înclinat în faţa sicrielor celor patru victime, acoperite cu tricolorul roşu-alb-albastru.


Ministrul de interne Christophe Castaner i-a decorat postum cu Legiunea de onoare pe cei ucişi de Harpon – trei poliţişti şi un agent administrativ.

Citește și : Merkel îl avertizează pe Johnson: Un acord al Brexitului este ‘extrem de improbabil’

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.