StiripesurseDiasporaMagazinele din Franţa nu vor putea să ţină uşile deschise când...

Magazinele din Franţa nu vor putea să ţină uşile deschise când funcţionează aerul condiţionat

Publicat:

Ministrul francez al Tranziţiei Energetice, Agnes Pannier-Runacher, a anunţat duminică măsurile avute în vedere pentru economisirea energiei în contextul creşterii preţurilor şi războiului din Ucraina, transmite AFP, potrivit agerpres.   

“În zilele următoare voi adopta două decrete: primul va generaliza interzicerea publicităţii luminoase, indiferent de mărimea localităţii, între orele 1:00 şi 6:00 dimineaţa, exceptând aeroporturile şi gările care funcţionează şi pe timpul nopţii, iar al doilea va interzice magazinelor să aibă uşile deschise când funcţionează instalaţia de aer condiţionat sau cea de încălzire”, a declarat oficialul francez într-un interviu pentru publicaţia Journal du Dimanche (JDD).

Citește și : SUA condamnă loviturile ruse cu rachete asupra portului ucrainean Odesa de la Marea Neagră

Lăsarea uşilor deschise atunci când funcţionează instalaţia de aer condiţionat “înseamnă un consum mai mare cu 20%…este absurd”, a apreciat Agnes Pannier-Runacher.

În oraşe precum Lyon, Besançon şi Paris, autorităţile locale au introdus deja, încă de la mijlocul lunii iulie, un ordin conform căruia magazinele în care funcţionează aparatele de aer condiţionat nu au voie să ţină uşile deschise, în caz contrar riscând o amendă.


Guvernul de la Paris vrea acum să extindă această măsură la întreg teritoriul ţării, însoţită de o amendă care poate ajunge şi la 750 de euro, însă într-o primă fază mizează pe informarea comercianţilor.

Cu privire la publicitatea luminoasă, actualele reglementări fac o distincţie între aglomerările urbane cu peste 800.000 de locuitori şi cele care au o populaţie mai mică decât acest prag. Conform legislaţiei actuale, publicitatea luminoasă este interzisă între orele 1:00 şi 6:00 dimineaţa în aglomerările urbane cu mai puţin de 800.000 de locuitori. În cazul aglomerărilor urbane cu peste 800.000 de locuitori, publicitatea luminoasă depinde de regulamentul local cu privire la publicitate, în cazul în care există aşa ceva.

Legislaţia actuală din Franţa obligă de asemenea comercianţii să închidă firmele luminoase precum şi sistemul de iluminat al vitrinelor magazinelor, începând cu ora 1:00 dimineaţa.

Miercuri, Comisia Europeană a apreciat că statele membre UE ar trebui să îşi reducă consumul de gaze cu 15%, începând din luna august şi până în luna martie. Iniţial, această ţintă va fi una voluntară, dar ar urma să devină obligatorie dacă executivul comunitar declară stare de urgenţă.

Citește și : Iranul anunţă destructurarea unei reţele ‘teroriste’ legată de Mosad

Agnes Pannier-Runacher a reiterat duminică ţinta autorităţilor franceze privind reducerea consumului de energie cu 40% până în 2050 şi cu 10% până în 2024, graţie unor măsuri precum economisirea de energie, îmbunătăţirea eficienţei energetice, energiile regenerabile şi energia nucleară. Chiar dacă Franţa este mai puţin dependentă de gazele naturale ruseşti decât unele din statele vecine, ea suferă totuşi de pe urma unor probleme la parcul său de centrale nucleare, care asigură mai mult de jumătate din producţia de electricitate a Franţei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.