StiripesurseExterneMajoritatea germanilor s-au decis cu cine votează la alegerile de duminică

Majoritatea germanilor s-au decis cu cine votează la alegerile de duminică

Publicat:

Cu trei zile înaintea alegerilor legislative în Germania, majoritatea cetăţenilor cu drept de vot din această ţară spun că s-au hotărât deja pentru care partid să voteze la scrutinul de duminică, relevă un sondaj, citat de dpa, potrivit agerpres.

Un procent de 74% dintre cei chestionaţi în cadrul unui sondaj efectuat de Institutul YouGov au răspuns afirmativ la întrebarea dacă au luat o decizie finală pentru cine vor vota în apropiatele alegeri din Bundestag.

Citeşte: Preşedintele FED cere Congresului american să ridice plafonul datoriilor – Black News

Ancheta a fost realizată între 16 şi 22 septembrie.

Totodată, 15% dintre persoanele intervievate au declarat că vor face o alegere finală mai târziu, 9% nu au precizat, iar 1% au spus că nu ştiu.


Potrivit rezultatelor sondajului, social-democraţii se menţin pe primul loc cu 25% din preferinţe, fiind urmaţi de blocul conservator CDU/CSU cu 21% din intenţiile de vot, iar Verzii se situează pe locul trei, cu 14%.

Partidul de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) a obţinut 12% din opţiuni, democraţii liber (FDP, pro-business) – 11%, iar partidul de extremă stânga Die Linke – 7%.

Sondajele de opinie nu reprezintă decât o imagine de moment şi nu o prognoză a rezultatelor alegerilor, subliniază dpa.

Citeşte şi: NICIUN avion marocan NU mai are voie să zboare deasupra Algeriei – Black News

Legăturile de partid slăbite şi necesitatea luării unor decizii în termen tot mai scurt au făcut dificilă evaluarea datelor colectate de către institutele de sondare.

La alegerile de duminică se aşteaptă un rezultat strâns, în cadrul cărora conservatorii Angelei Merkel riscă să fie excluşi de la putere după aproape 16 ani în care au guvernat fără întrerupere.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mai multe victime, mai multe bombardamente și aceeași întrebare: Care este planul lui Trump?

Creșterea numărului de militari americani uciși și intensificarea războiului cu Iranul readuc în prim-plan o întrebare rămasă fără răspuns de mult timp: care este...

România și Bulgaria, printre țările care au cei mai mulți judecători la 100.000 de locuitori

România și Bulgaria se numără printre țările cu cel mai mare număr de judecători raportat la populația din Uniunea Europeană în 2024, conform datelor...

Cum poate fi demontată o ‘democrație iliberală’: cazul Ungariei

Președintele Ungariei, Tamás Sulyok, un apropiat al fostului prim-ministru Viktor Orbán, a anunțat că va semna un amendament constituțional recent aprobat, care va pune...

Războiul reîncălzit dintre SUA și Iran aprinde prețul petrolului

Prețurile petrolului au crescut luni dimineață, pe măsură ce confruntările dintre SUA și Iran s-au intensificat, alimentând temerile privind perturbarea livrărilor de energie prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.