StiripesurseDiasporaMalta, prima ţară din UE care atinge aşa-numita imunitate colectivă

Malta, prima ţară din UE care atinge aşa-numita imunitate colectivă

Publicat:

Malta şi-a vaccinat 70% din populaţia adultă cu cel puţin prima doză de vaccin anti-COVID-19, devenind prima ţară din UE care atinge aşa-numita imunitate colectivă, a declarat luni ministrul maltez al sănătăţii, Chris Fearne, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Micul stat mediteranean a înregistrat, în medie, trei noi cazuri de COVID-19 zilnice în ultima săptămână, cu o rată a pozitivării testelor de numai 0,2%.

Citește și : Un fost militar din Royal Navy conducea o reţea de traficanţi de droguri în Spania

Măsura purtării obligatorii a măştii în spaţiile deschise urmează să fie ridicată începând cu 1 iulie pentru persoanele vaccinate, cu condiţia ca numărul infectărilor să rămână scăzut. De asemenea, de la 1 iunie masca nu va mai fi obligatorie pe plaje.

Restricţiile privind funcţionarea sălilor de fitness şi a bazinelor de înot au fost ridicate începând de luni, iar restaurantele pot rămâne deschise până la miezul nopţii, faţă de ora 17:00 până în prezent.


Conform ultimelor date, 42% din populaţia adultă a Maltei a primit şi a doua doză de vaccin. Vaccinarea este deschisă în această ţară pentru rezidenţii cu vârste de peste 16 ani, copiii în vârstă de cel puţin 12 ani urmând să fie vaccinaţi de îndată ce autorităţile sanitare europene vor aproba vaccinurile anti-COVID-19 şi pentru această categorie de vârstă

Citește și : Şeful diplomaţiei americane face un tur de forţă în Orientul Mijlociu

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.