StiripesurseDiasporaMalta somată de Comisia Europeană

Malta somată de Comisia Europeană

Publicat:

Comisia Europeană i-a cerut Maltei să îi găsească pe autorii asasinatului ‘barbar’ căruia i-a căzut victimă jurnalista malteză Daphne Caruana Galizia, ale cărei funeralii au loc vineri, şi să-şi rezolve ‘potenţialele probleme structurale’ referitoare la statul de drept, potrivit agerpres .

În cel mai dur comentariu de până acum privitor la derapajele antidemocratice din Malta, prim-vicepreşedintele executivului comunitar Frans Timmermans a spus că această ţară nu trebuie să lase ‘nicio piatră neîntoarsă’ în căutarea autorilor asasinatului.

”Ochii Europei sunt aţintiţi asupra autorităţilor malteze. Vrem ca cei direct sau indirect responsabili pentru această crimă oribilă să fie aduşi în faţa justiţiei. Şi dorim ca investigaţia să-şi urmeze cursul, astfel încât orice alte nereguli care pot apărea să facă obiectul punerii sub acuzare şi potenţialele probleme structurale să fie soluţionate”, a menţionat Timmermans, care în calitatea sa de adjunct al preşedintelui CE, Jean-Claude Juncker, supraveghează eforturile Bruxelles-ului de a asigura respectarea standardelor democratice de către statele membre.

Citește și : Întâlnire între președintele Rusiei , Vladimir Putin și omologul său american Donald Trump

El a estimat că este în joc democraţia în mica insulă mediteraneană, unde premierul, alţi demnitari guvernamentali şi reprezentanţi ai opoziţiei au urmărit în justiţie pentru calomnie jurnalişti care i-au acuzat de corupţie.


”Acest lucru nu se va întâmpla în Europa. Nu în mandatul acestei Comisii”, a accentuat Timmermans.

Daphne Caruana Galizia (53 de ani) a fost ucisă la 16 octombrie cu ajutorul unei încărcături explozive plasate sub automobilul său în apropierea casei ei din satul maltez Bidnija. Potrivit dpa, bomba folosită în acest asasinat conţinea în special Semtex, un explozibil plastic extrem de puternic, iar deflagraţia ar fi fost declanşată cu ajutorul unui telefon mobil. Sub automobilul jurnalistei a fost plasat circa jumătate de kilogram de Semtex – aceeaşi cantitate cu cea folosită în atentatul de la Lockerbie (Scoţia), din 1988, contra unui avion al companiei aeriene americane PanAm.

Născută în 1964 la Sliema, pe coasta nord-estică a Maltei, Daphne Caruana Galizia a crescut într-o familie obişnuită, de condiţie medie. Înainte de a-şi lansa blogul Running Commentary, ea a fost un editorialist constant al publicaţiei The Sunday Times of Malta, apoi a publicat în The Malta Independent. Asasinarea ei a tras un semnal de alarmă asupra faptului că vendetele politice şi criminalitatea organizată devin fenomene tot mai periculoase şi mai greu de controlat în Europa.

Caruana Galizia a acuzat constant politicieni şi alţi oficiali maltezi de corupţie în popularul său blog, fiind dată în judecată de câteva ori. Însuşi premierul Joseph Muscat a devenit ţinta criticilor după ce jurnalista a scris că o firmă al cărei nume apare în scandalul ‘Panama Papers’, Egrant Inc., este deţinută de soţia premierului, Michelle Muscat. Potrivit ziaristei, soţia premierului maltez ar fi primit bani de la una dintre fiicele preşedintelui azer Ilham Aliev, prin intermediul unei companii înfiinţate de Mossack Fonseca, firma de avocatură aflată în centrul scandalului ‘Panama Papers’.

O anchetă realizată de către circa o sută de publicaţii din întreaga lume în legătură cu 11,5 milioane de documente a dus la dezvăluirea, în aprilie 2016, a unor conturi în paradisuri fiscale aparţinând unui număr de 140 de responsabili politici sau personalităţi. Documentele, regrupate sub denumirea de ‘Panama Papers’, au provenit de la casa de avocatură Mossack Fonseca, cu sediul în Panama. Potrivit Consorţiului Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţii (ICIJ), ce a reunit pentru această activitate 370 de jurnalişti din peste 70 de ţări, mai mult de 214.000 de entităţi offshore au fost implicate în operaţiuni financiare în peste 200 de ţări şi teritorii din întreaga lume.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.