StiripesurseDiasporaMarea Britanie va construi un nou centru de apărare împotriva armelor...

Marea Britanie va construi un nou centru de apărare împotriva armelor chimice

Publicat:

Marea Britanie va construi un nou “centru de apărare” împotriva armelor chimice pentru a se proteja în faţa ameninţărilor din ce în ce mai mari din partea Rusiei şi Coreei de Nord, scrie BBC, potrivit news.ro.

Ministrul britanic al Apărării, Gavin Williamson, ar urma să anunţe, într-un discurs pe care îl va ţine joi la Bristol, că noua facilitate va fi amplasată la Laboratorul pentru Ştiinţa Apărării şi Tehnologie din Porton Down.

Citeşte şi: Tragedie în marina SUA – 2 militari morţi după ce un avion Super Hornet s-a prăbuşit în timpul unui zbor de antrenament

Conform unor pasaje distribuite presei înainte de discurs, Williamson va spune că atacul “şocant şi iresponsabil” asupra lui Skripal şi a fiicei sale demonstrează pericolele iminente ale armelor chimice, de care Marea Britanie trebuie să se ferească.

Astfel, ministrul va preciza că, deşi Marea Britanie este la un nivel înalt cu cercetarea privind războaiele chimice şi biologice, este nevoie ca această expertiză să fie dezvoltată în continuare pentru a se putea confrunta cu potenţiale acţiuni ostile ale statelor sau indivizilor.


“Ştim că pericolul chimic nu vine doar de la Rusia, ci şi de la alţii. Pot să anunţ că ne vom îmbunătăţi această capabilitate printr-o investiţie de 48 de milioane de lire într-un nou Centru de Apărare împotriva Armelor Chimice pentru a ne asigura că ne menţinem avansul tehnologic în analiza şi apărarea împotriva armelor chimice”, va spune Williamson.

Citeşte şi: Presa rusă o acuză pe Theresa May că ‘a otrăvit’ relaţiile cu Rusia

El va anunţa, de asemenea că mii de soldaţi din armata britanică vor fi vaccinaţi împotriva antraxului, boală al cărei bacil fost folosit într-o serie de atacuri biologice în SUA, în 2001.

Londra urmează să expulzeze 23 de diplomaţi ruşi, după ce Moscova a refuzat să explice cum un agent neurotoxic rusesc a fost folosit împotriva unui fost dublu agent rus, fostul colonel GRU Serghei Skripal, la Salisbury, a anunţat miercuri, în Parlament, premierul britanic Theresa May. Diplomaţii au la dispoziţie o săptămână să părăsească regatul. Ei au fost identificaţi ca fiind ”ofiţeri de informaţii nedeclaraţi”, a declarat premierul britanic.

Rusia neagă că a fost implicată în tentativa de asasinare a fostului spion Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia.

Citeşte şi: Budapesta cere autorităţilor române SĂ ANULEZE amenzile date primarilor din Sfântu Gheorghe şi Târgu Secuiesc

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.