Europenii, Rusia şi China – supuşi unor presiuni să facă propuneri concrete în vederea garantării supravieţuirii acordului în dosarul nuclear iranian – participau vineri, la Viena, la o întâlnire cu reprezentanţi iranieni, cu o ”ofertă” pe care o consideră suficient de ”atractivă” pentru ca Teheranul să rămână în cadrul pactului, relatează AFP, conform news.ro .
”Formulăm o ofertă pe care o considerăm atractivă” pentru ca Iranul să poată să continue să facă comerţ cu întreprinderi europene, în pofida anunţului american cu privire la o reimpunere a unor sancţiuni, a declarat pentru presă ministrul german de Externe Heiko Mass, înaintea începerii reuniunii, la ora 9.00 GMT (12.00, ora României) în capitala austriacă.
Citește și : Ungaria l-a decorat pe ambasadorul francez la Budapesta, Eric Fournier, după ce l-a lăudat pe Orban
Însă preşedintele iranian Hassan Rohani a temperat aşteptările şi a sporit presiunea încă de joi, când a vut loc o întâlnire a şefilor diplomaţiilor celor cinci puteri care au rămas părţi ale acordului – China, Franţa, Germania, Regatul Unit şi Rusia – cu omologul lor iranian Mohammad Javad Zarif.
Pachetul de măsuri ”nu răspunde tuturor exigenţelor Republicii islamice”, i-a spus Rohani preşedintelui francez Emmanuel Macron într-o convorbire la telefon, potrivit agenţiei iraniene oficiale de presă Irna.
”Aceasta nu va fi ultima discuţie” pe tema acestui subiect între Iran şi partenerii săi, a recunoscut Maas, admiţând totodată că europenii ”nu vor putea să compenseze totul”.
Însă ei vor ”să arate Iranului că o retragere ar fi mai dezavantajoasă ca o rămânere” în pact, a adăugat el.
Pactul istoric din 2015 supune Iranul unui control strict al activităţilor sale nucleare, vizând să împiedice ţara să acceadă la arma atomică. În schimb, contrapartea Iranului a fost ridicarea sancţiunilor economice internaţionale şi perspectiva unor investiţii.
Iranul încearcă să obţină de la ţări europene compensaţii economice, în urma dezangajării Statetlor Unite, care au denunţat acordul la începutul lui mai, considerându-l prea permisiv.
Teheranul a ameninţat în mai multe rânduri cu o reluare a îmbogăţirii uraniului.
Citește și : Ministrul de interne al Germaniei a stârnit iritare la Bruxelles cu o atenționare asupra Brexitului
După ce Guvernul american al lui Donald Trump a denunţat textul, perspectiva reimpunerii sancţiunilor americane a început să-i pună pe fugă pe investitorii străini.
Constructorul francez de automobile Peugeot şi armatorul danez de nave petroliere Maersk Tankers se pregătesc să plece din ţară.
Grupul francez Total riscă să se retragă dintr-un proiect de dezvoltare a vastului câmp gazifer iranian Pars Sud.
Întâlnirea de vineri urmează să dea ”un impuls” în vederea protejării intereselor actorilor economici, a anunţat adjunctul ministrului rus de Externe Serghei Riabkov.
NUMĂRĂTOARE INVERSĂ
Teheranul nu-şi ascunde nerăbdarea. ”Timpul negocierilor se apropie de final”, a avertizat la începutul lui iunie preşedintele Parlamentului iranian Ali Larijani.
În lista de condţii prezentate la sfârşitul lui mai, liderul suprem al Republicii islamice, ayatollahul Ali Khamenei, a cerut o garanţie cu privire la vânzările iraniene de petrol şi tranzacţiile comerciale.
Europa se află, astfel, sub o dublă presiune – a Teheranului, care are nevoie de investiţii străine pentru a-şi repune economia pe linia de plutire, şi a Washingtonului, care ar putea să atace întreprinderi europene şi să le priveze de accesul pe piaţa americană.
Citește și: La presiunea lui Trump, Germania îşi majorează bugetul apărării până în 2022
Şeful diplomaţiei germane nu a detaliat conţinutul ofertei europene, citând propuneri deja cunoscute – atât o lege aşa-zisă ”de blocaj”, ale cărei efecte sunt incerte, vizând să contracareze efectele sancţiunilor americane asupra întreprinderilor europene care vor să investească în Iran, cât şi un mandat lărgit al Băncii Europene de Investiţii (BEI) în susţinetrea investiţiilor europene în Iran.
”Noi încercăm acum să vedem posibilităţile de a menţine deschise canalele de plată cu Iranul”, a adăugat Maas.
Un semn al urgenţei, în contextul în care primele sancţiuni americane urmează să fie reimpuse la începutul lui august, este faptul că preşedintele iranian Hassan Rohani a efectuat vizite la Geneva şi la Viena, unde a pledat pentru salvarea acordului.
”Atât timp cât este posibil pentru Iran, noi vom rămâne parte în acord, noi nu vom părăsi JCPOA (sigla oficială a acordului), cu condiţia să putem de asemenea profita”, a declarat conservatorul moderat, reales în 2017.











