StiripesurseDiasporaMarina Litvinenko : "Marea Britanie încă nu şi-a învăţat lecţia"

Marina Litvinenko : “Marea Britanie încă nu şi-a învăţat lecţia”

Publicat:

Marina Litvinenko, văduva spionului rus asasinat în 2006 în Marea Britanie cu o substanţă radioactivă, Aleksandr Litvinenko, a acuzat duminică Marea Britanie că nu şi-a învăţat lecţia după acel incident, în contextul recentei otrăviri a agentului dublu Serghei Skripal, relatează EFE.

“Din nefericire, s-a întâmplat din nou şi asta înseamnă că nu s-a făcut ceva cum trebuie. Lecţia primită în urma asasinării soţului meu nu a fost învăţată”, a declarat Marina Litvinenko într-un interviu acordat postului BBC.

O anchetă publică a stabilit în 2016 că moartea lui Litvinenko, fost agent al KGB deziluzionat faţă de Kremlin, a fost ordonată “probabil” cu acceptul preşedintelui rus Vladimir Putin, conform agerpres.

Văduva lui Litvinenko a făcut publică o scrisoare pe care i-a trimis-o premierul britanic Theresa May pe când deţinea încă portofoliul de ministru de interne şi în care îi dădea asigurări că autorităţile trebuie “să continue să caute să facă dreptate” în cazul asasinatului spionului rus. “Vom face toţi paşii necesari ca Marea Britanie şi populaţia sa să fie protejate de o altă crimă similară”, scria May în scrisoarea sa.

Citește și : Zhong Shan : Un război comercial al Chinei cu Statele Unite ar aduce un dezastru în economia mondială


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.