StiripesurseȘtirile zileiMarta Kos: 'La 28 septembrie, cetăţenii moldoveni ne vor comunica direcţia...

Marta Kos: ‘La 28 septembrie, cetăţenii moldoveni ne vor comunica direcţia pe care şi-o doresc’

Publicat:

Alegerile parlamentare din 28 septembrie vor reprezenta un moment decisiv pentru viitorul Republicii Moldova şi pentru parcursul său european, a declarat joi, la o emisiune la postul Radio Moldova, comisarul european pentru extindere Marta Kos, care a subliniat că, prin vot, cetăţenii vor transmite direcţia pe care şi-o doresc pentru ţara lor, informează Moldpres.

“Ziua de 28 septembrie este ziua când cetăţenii Republicii Moldova ne vor comunica direcţia pe care şi-o doresc, care va fi decizia lor. Democraţia se bazează tocmai pe decizii”, a afirmat Marta Kos.

Citeşte şi: Marta Kos a avut întrevederi cu Maia Sandu și cu Dorin Recean – Stiripesurse.md

Ea a menţionat că, în ultimii ani, Republica Moldova a avut o evoluţie rapidă în procesul de integrare europeană, dar a avertizat că următorii 3-4 ani vor fi decisivi pentru menţinerea ritmului reformelor.

“Republica Moldova va putea continua să avanseze spre Uniunea Europeană doar dacă va continua să livreze rezultate. În cazul în care se va încetini această viteză, acest lucru va însemna pierderea unor rezultate obţinute”, a precizat oficialul european.


În altă ordine de idei, Kos a afirmat că fondurile alocate Republicii Moldova de Uniunea Europeană sunt monitorizate cu maximă atenţie, deoarece transparenţa şi utilizarea corectă a acestora sunt esenţiale atât pentru cetăţeni, cât şi pentru consolidarea încrederii investitorilor.

“Aceştia sunt banii cetăţenilor europeni. Transparenţa este absolut esenţială. Este cea mai bună modalitate de a construi încredere în instituţiile dumneavoastră, dar şi de a demonstra investitorilor că Moldova este locul perfect pentru investiţii”, a subliniat Marta Kos.

Oficialul european a amintit că prima tranşă – în valoare de circa 300 de milioane de euro – din pachetul financiar de 1,9 miliarde de euro, a ajuns la Chişinău în luna iunie. Potrivit ei, fondurile vor continua să fie acordate doar în baza rezultatelor obţinute pe dimensiunea reformelor.

“Toţi banii vor veni ca rezultat al reformelor şi se vor baza pe anumite proiecte. Majoritatea vor fi direcţionaţi spre infrastructură, dar şi spre regiuni, grădiniţe, spitale şi alte domenii sociale. Mă bucur să văd că aceste resurse ajung inclusiv în zonele rurale”, a declarat Kos.

Înaltul oficial european efectuează o vizită oficială în Republica Moldova în perioada 3-5 septembrie, în timpul căreia va purta discuţii cu reprezentanţii autorităţilor de la Chişinău despre reforme şi parcursul european şi va avea întâlniri cu investitori şi antreprenori pe tema viitorului economiei.

Aceasta este a treia vizită a Martei Kos în Republica Moldova, ultima având loc în perioada 8-12 mai, când înaltul oficial european a vizitat mai multe localităţi din nordul şi sudul ţării. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

48% dintre moldoveni ar vota pentru aderarea la UE, iar fiecare al treilea basarabean vrea unirea cu România (sondaj)

În cazul unui referendum privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană, circa jumătate dintre cetățeni ar vota „pentru”. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat...

Peste 900 de candidați au promovat la sesiunea suplimentară de BAC

Alți 916 candidați au promovat examenul național de bacalaureat în cadrul sesiunii suplimentare, potrivit rezultatelor preliminare. Numărul total al persoanelor care au susținut cu...

VIDEO Victoria Furtună contestă în justiţie suspendarea partidului „Moldova Mare”

Lidera Partidului Politic „Moldova Mare”, Victoria Furtună, susține că decizia Curții de Apel Centru de a suspenda activitatea formațiunii pentru o perioadă de 12...

PAS conduce în preferinţele electoratului din R. Moldova (sondaj)

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, în noul legislativ ar accede șapte partide politice. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.