StiripesurseDiasporaMăsura luată de Moscova după ce Slovacia a expulzat un spion...

Măsura luată de Moscova după ce Slovacia a expulzat un spion rus

Publicat:

Rusia l-a declarat persona non-grata pe ataşatul militar al Ambasadei Slovaciei la Moscova şi i-a dat acestuia un termen de două zile pentru a părăsi teritoriul rus, a anunţat joi Ministerul de Externe al Federaţiei Ruse, informează RIA Novosti şi Reuters, potrivit agerpres.

La începutul lunii decembrie, Slovacia a anunţat că a expulzat un diplomat rus sub suspiciunea de spionaj. Presupusul spion lucra la ambasada Federaţiei Ruse la Bratislava şi era suspectat de a fi “condus activităţi de spionaj împotriva Slovaciei şi NATO”, a spus la acea dată premierul slovac Peter Pellegrini. După ce aceste activităţi au fost dezvăluite de serviciile de securitate slovace, diplomatul a fost declarat persona non-grata în Slovacia şi i s-a spus să părăsească teritoriul slovac în 48 de ore.

Vezi şi: Accident feroviar în Turcia! Sunt zeci de morţi şi răniţi! – VIDEO

Ministerul rus a calificat expulzarea diplomatului rus de către Slovacia, în 22 noiembrie, drept “un gest neprietenos”. Prim-vicepreşedintele Comisiei pentru afaceri internaţionale din cadrul Consiliului Federaţiei, Vladimir Djabarov, a declarat atunci pentru RIA Novosti că Rusia “va răspunde cu măsuri în oglindă la asemenea acţiuni neprietenoase”.

Cei mai mulţi diplomaţi ruşi – 23 – au fost expulzaţi din Marea Britanie, în 14 martie 2018, în urma otrăvirii fostului agent rus Serghei Skripal şi a fiicei acestuia, Iulia. Londra acuză Moscova că s-ar fi aflat în spatele acestei otrăviri, în timp ce Rusia respinge acuzaţiile.


Citeşte şi: Un al doilea cetăţean canadian a fost reţinut în China

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.