StiripesurseExterneMedvedev numeşte Uniunea Europeană un inamic real al Rusiei

Medvedev numeşte Uniunea Europeană un inamic real al Rusiei

Publicat:

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a susţinut miercuri că Uniunea Europeană s-a transformat într-un inamic al Rusiei ce reprezintă o ameninţare directă pentru securitatea acesteia, şi că, în prezent, Moscova se opune aderării Ucrainei la blocul comunitar, relatează Reuters.

Rusia se opune de mult timp aderării Ucrainei la NATO, acesta fiind şi unul dintre motivele prezentate de Moscova pentru decizia de lansare a invadării Ucrainei în februarie 2022, însă în trecut Moscova era mai relaxată cu privire la perspectiva ca Ucraina să devină membră a UE.

Citeşte şi: Guvernul Bolojan: de ce ignoră războiul de lângă noi? – Stiripesurse.md

Preşedintele rus Vladimir Putin a spus în iunie 2022 că nu are ”nimic împotriva” acestei posibilităţi, iar în februarie acest an Kremlinul a afirmat chiar că Ucraina are dreptul suveran de a adera la Uniunea Europeană.

Totuşi Medvedev, care acum este vicepreşedinte al Consiliului de Securitate Naţională al Rusiei, a subliniat că UE s-a transformat dintr-un bloc economic dedicat prevenirii războiului într-o organizaţie antirusă politizată ce devine treptat un bloc militar.


”Astăzi Bruxellesul este un inamic real al Rusiei. În forma sa actuală distorsionată, Uniunea Europeană nu este pentru noi o ameninţare mai mică decât Alianţa Nord-Atlantică”, a scris Dmitri Medvedev pe Telegram.

El a adăugat că, de aceea, este eronat de afirmat acum că Ucraina ar trebui să fie liberă ”să se alăture cui vrea”, în afară de NATO.

”Uniunea Europeană, înţesată de arme, este o ameninţare directă pentru Rusia. Exact aşa ar trebui ea să fie tratată, cel puţin până îşi schimbă abordarea faţă de noi. De aceea, aşa-numita idee de Ucraina în UE este un pericol pentru ţara noastră”, a accentuat fostul şef al statului rus.

La scurt timp de la începerea războiului cu Rusia în 2022, Ucraina a depus cererea de aderare la UE, iar în vara aceluiaşi an a obţinut statutul oficial de ţară candidată.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vasile Tofan: ‘Vom propune o reformă fiscală care va plasa accentele unde este necesar’

Viitorul Guvern va elabora un nou concept al politicii fiscale, care va fi consultată pe larg cu toate părțile implicate, iar deciziile propuse vor...

Parlamentul decide învestirea Guvernului Tofan

Parlamentul decide astăzi dacă acordă votul de încredere Guvernului propus de premierul desemnat Vasile Tofan și programului său de guvernare. Acesta a prezentat în...

Trei moldoveni au fost prinşi cu droguri în regiunea transnistreană

Trei persoane din Republica Moldova au fost reținute în regiunea transnistreană, fiind suspectate de distribuirea drogurilor. Potrivit informațiilor preliminare, cei trei – doi bărbați și...

Ceban critică deja Guvernul Tofan și-l acuză că limitează puterile Primăriei

Ion Ceban, președintele Partidului MAN, primarul Chișinăului, a criticat dur programul de activități al Guvernului prezentat de candidatul la funcția de prim-ministru Vasile Tofan. El...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.