StiripesurseDiasporaMerkel califică drept 'necredibile' justificările date de autorităţile din Belarus pentru...

Merkel califică drept ‘necredibile’ justificările date de autorităţile din Belarus pentru deturnarea avionului Ryanair

Publicat:

Cancelarul german Angela Merkel a calificat luni drept ”necredibile” justificările date de autorităţile din Belarus pentru deturnarea unui avion în care se afla un opozant faţă de regimul preşedintelui Aleksandr Lukaşenko şi a cerut eliberarea imediată a celui reţinut, relatează AFP, potrivit agerpres.

”Am asistat la o aterizare forţată care a condus la arestarea unui opozant belarus, Roman Protasevici. El trebuie să fie eliberat imediat. Toate celelalte explicaţii despre aterizarea (avionului) Ryanair nu sunt absolut deloc credibile”, a spus Merkel la sosirea la summitul european la Bruxelles.

Citește și : Un fost militar din Royal Navy conducea o reţea de traficanţi de droguri în Spania

Un ziarist şi blogger belarus plecat din ţară, Roman Protasevici, în vârstă 26 de ani, fost redactor-şef al canalului de opoziţie Nexta de pe Telegram, a fost arestat duminică la Minsk după ce avionul companiei Ryanair cu care călătorea de la Atena la Vilnius a fost obligat de autorităţile belaruse să aterizeze sub pretextul unei alerte cu bombă în timp ce avionul se afla în spaţiul aerian al Belarusului.

Liderii europeni vor discuta la summit acest caz, calificat de mai multe capitale drept ”terorism de stat”, şi vor examina posibile noi sancţiuni împotriva Belarusului şi a unor oficiali de la Minsk. ”Lucrăm la un pachet de măsuri, dincolo de simple sancţiuni individuale”, afirmă o sursă europeană citată de AFP.


Într-o declaraţie dată de asemenea la sosirea la summit, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a menţionat că situaţia creată în urma interceptării avionului Ryanair şi arestării lui Protasevici va fi discutată cu prioritate la această reuniune.

Citește și : Şeful diplomaţiei americane face un tur de forţă în Orientul Mijlociu

”În mod firesc, primul punct pe ordinea de zi (a summitului) va fi situaţia din Belarus. Ceea ce s-a întâmplat ieri a fost un scandal internaţional. Lucrăm la sancţiuni, ele vor fi pe masa Consiliului European”, a indicat Michel.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.