StiripesurseDiasporaMerkel a început negocierile ultimei şanse cu social-democraţii pentru formarea unei...

Merkel a început negocierile ultimei şanse cu social-democraţii pentru formarea unei mari coaliţii de guvernare

Publicat:

Cancelarul german Angela Merkel a început vineri discuţii pentru formarea unei noi mari coaliţii, prezidând o întâlnire la Berlin între blocul său politic conservator şi social democraţii (SPD) de centru-stânga, relatează dpa şi Reuters, potrivit agerpres.

“Vom încerca să negociem rapid. Oamenii se aşteaptă să avansăm cu formarea unui guvern, de aceea sunt foarte optimistă şi foarte hotărâtă în aceste discuţii să ajungem la un rezultat. Cred că îl putem obţine într-o perioadă de timp relativ rezonabilă”, a spus Merkel vineri, înaintea negocierilor.

Citeşte şi: George Soros îl atacă virulent pe Trump şi atrage atenţia pericolului reprezentat de reţelele sociale

Merkel încearcă să pună capăt blocajului politic din Germania după alegerile parlamentare naţionale din septembrie, care s-au încheiat fără un câştigător şi când SPD, creştin-democraţii (CDU) cancelarului şi aliaţii lor din Bavaria, Uniunea Creştin Socială, au suferit pierderi semnificative.

Preşedintele SPD, Martin Schulz, se întâlneşte, la sediul CDU din Berlin, cu Merkel şi cu liderul CSU, Horst Seehofer, pentru a începe negocierile.


Înainte de discuţii, Schulz a spus la rândul său vineri că Uniunea Europeană are nevoie ca Germania să îşi reia rolul de conducere în blocul comunitar în contextul provocărilor internaţionale.

“În ziua în care preşedintele american (Donald Trump) vorbeşte la Davos, unde va sublinia din nou că SUA iau o altă direcţie, şi date fiind provocările din partea Chinei şi a SUA, UE are nevoie de o Germania puternică şi proeuropeană”, a afirmat el.

Citeşte şi: Spitalul groazei în Coreea de Sud. 31 de oameni au ARS de vii – FOTO/VIDEO

SPD promovează o agendă ferm pro-europeană în aceste negocieri, despre care Schulz a mai spus că vor fi rapide şi constructive.

Un grup de reprezentanţi ai formaţiunilor va avea discuţii după încheierea întâlnirii liderilor.

Un eşec în obţinerea unui acord între Merkel şi SPD pentru reînnoirea actualei coaliţii de guvernare ar putea duce la declanşarea de alegeri anticipate sau ar putea forţa cancelarul să meargă înainte cu un guvern minoritar.

Merkel este sub presiune pentru găsirea unui acord cu SPD după ce încercarea de a obţine o coaliţie cu Verzii (ecologişti) şi cu Partidul Liberal Democrat (pro-afaceri) a eşuat în noiembrie.

Dacă se vor încheia cu succes, negocierile vor duce la crearea celei de-a treia mari coaliţii a principalelor două partide condusă de Merkel de la venirea sa la putere în urmă cu 12 ani.

Totuşi, un acord al social-democraţilor cu conservatorii conduşi de Merkel va trebui supus voturilor celor 450.000 de membri ai SPD.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.