StiripesurseDiasporaMerkel propune un plan în trei etape pentru ridicarea restricţiilor în...

Merkel propune un plan în trei etape pentru ridicarea restricţiilor în Germania

Publicat:

Cancelarul german Angela Merkel a propus un plan în trei etape pentru ridicarea restricţiilor, legate de intensificării activităţii de testare la COVID-19, a declarat şefa executivului de la Berlin într-o reuniune a conducerii Uniunii Creştin-Democrate (CDU), transmite Reuters, potrivit agerpres

Merkel doreşte să redeschidă părţi ale societăţii începând cu extinderea numărului de contacte personale, urmată de şcoli şi colegii vocaţionale şi, în a treia fază, de activităţi sportive, restaurante şi cultură, potrivit participanţilor la reuniune.

Citește și : 60 de migranţi au fost salvaţi din Canalul Mânecii

Germania a extins până la 7 martie restricţiile pentru limitarea răspândirii COVID-19, dar şcolile elementare şi creşele din 10 landuri au început reluarea activităţii, iar saloanele de cosmetică se vor redeschide săptămâna viitoare.

Deşi numărul cazurilor de COVID-19 a scăzut în ultimele săptămâni, rata incidenţei pe şapte zile încă este situată la 60 de cazuri la 100.000 de locuitori. Luni, Germania a raportat 4.369 de noi cazuri şi încă 62 de decese cauzate de noul coronavirus în ultimele 24 de ore.


Începând de marţi, Helge Braun, şeful de cabinet al cancelarului german, va convoca un grup de lucru pentru a propune un plan pentru următoarea întâlnire a guvernului federal cu şefii executivelor celor 16 landuri, prevăzută pentru 3 martie.

Ministrul sănătăţii german Jens Spahn şi-a reluat apelul ca guvernul să ofere gratuit teste rapide începând de la 1 martie.

Campania de vaccinare anti-COVID-19 din Germania a fost afectată până acum de probleme în furnizarea vaccinului. Până duminică, în Germania au fost administrate doar puţin peste 5 milioane de doze.

Citește și : Asasinarea ambasadorului italian trimite o undă de șoc în Europa

Ministrul sănătăţii federal şi miniştrii sănătăţii din landuri vor decide luni dacă profesorii şi educatorii vor avea o prioritate mai mare la vaccinare.

Pe de altă parte, ministrul sănătăţii Christine Lambrecht a evocat posibilitatea ridicării restricţiilor pentru persoanele vaccinate anti-COVID-19, de îndată ce vor exista mai multe informaţii despre eventuala prevenire a transmiterii bolii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.