Rivalitatea dintre SUA și China este privită în Asia ca o competiție între modele de civilizație, iar aliații Washingtonului își recalibrează strategiile pe termen lung, scrie „Il Corriere della Sera” (Italia).
Chinezii se consideră moștenitorii unei civilizații cu trei milenii de istorie. Relațiile dintre China și Japonia datează de aproape două mii de ani. Xi Jinping vede lumea ca o competiție nu doar între sisteme naționale, ci și între modele de civilizație. Alți lideri asiatici încadrează evenimentele contemporane în lungile perioade de timp ale istoriei, potrivit stiripesurse.
Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE
Acum, când turneul lui Donald Trump în Orientul Îndepărtat și Asia de Sud-Est a luat sfârșit, pentru a evalua consecințele acestuia, trebuie să ne punem în pielea liderilor pe care i-a întâlnit. Care știu că președinții americani vin și pleacă, motiv pentru care trebuie să ia astăzi decizii care vor fi eficiente în patru sau zece ani, decizii care reflectă interesele strategice pe termen lung ale țărilor lor. O trecere în revistă a capitalelor vizitate de Trump oferă o idee despre cum se schimbă echilibrul puterii în Asia, continentul cu o populație uriașă, cu multă bogăție și dinamism inovator.
Din 1945, Japonia este cel mai important aliat al Americii în această regiune. Trump s-a întâlnit cu un prim-ministrul nou numit, Sanae Takaichi, prima femeie care conduce guvernul de la Tokyo. O „Giorgia Meloni japoneză” care a stabilit o înțelegere cu Donald: conservator, loial valorilor tradiționale ale țării sale și naționalist. Takaichi este un șoim al politicii externe, dornică să limiteze expansionismul chinez și îngrijorată de reînarmarea Beijingului. Ea a reacționat la uraganul Trump urmând exemplul cancelarului german Friedrich Merz: a decis să crească cheltuielile militare pentru a-și asuma responsabilități mai mari în domeniul apărării. Japonia a fost și primul „cobai” al șantajului chinez privind furnizarea de pământuri rare – esențiale pentru magneții industriali și multe tehnologii – deoarece a fost supusă acestuia în urmă cu cincisprezece ani. Atunci, pentru a se elibera de China, a format o alianță cu un gigant minier: Australia.
Coreea de Sud, un alt aliat istoric al Washingtonului care își datorează supraviețuirea sacrificiului soldaților americani din 1950-1953, a anunțat că va investi în reconstrucția industriei navale americane, acum epuizată și copleșită de dominația Chinei asupra marinei comerciale. În schimb, Seulul va primi din partea SUA primele sale submarine nucleare.
Toate țările prietene ale Americii – trebuie adăugate și cele din regiunea Pacificului, Filipine, Indonezia, Vietnam, Australia – au salutat cu ușurare armistițiul dintre Trump și Xi, care atenuează temporar tensiunile comerciale. Consideră avantajos faptul că China continuă să fie afectată de tarife medii de 47%, mai mult decât triplul tarifelor impuse Japoniei și Coreei de Sud (15%, la fel ca Uniunea Europeană) și chiar mai mari decât cele impuse Vietnamului și Filipinelor. Pericol evitat: nu a existat niciun acord între cele două superputeri în detrimentul tuturor celorlalte. Nimeni nu își face iluzii că armistițiul va deveni o pace durabilă. Nu există cale de întoarcere la epoca de aur a globalizării „naive”, când America a permis Chinei să devină fabrica planetei monopolizând sectoare industriale întregi, apoi a închis ochii la jefuirea know-how-ului cu care Beijingul a început să extindă cele mai avansate tehnologii.
Divorțul dintre America și China a intrat într-o fază mai puțin furtunoasă, însă va continua. Un semn grăitor în acest este faptul că Microsoft își demontează prezența în China. E drept că multe alte multinaționale occidentale fac același lucru, dar Microsoft are o semnificație simbolică specială, deoarece la sfârșitul mileniului, fondatorul Bill Gates a fost un profet al optimismului global cu celebra sa predicție: „Internetul va aduce democrația la Beijing”. Acel capitol al istoriei este acum închis.
Orientul Îndepărtat și Asia de Sud-Est se pregătesc să trăiască într-o lume mai puțin integrată, unde protecționismul și autarhia chineză au devenit contagioase. Criza pământurilor rare a demonstrat puterea formidabilă a lui Xi, dar rezultatul inevitabil este căutarea de către toți ceilalți a unor surse alternative. De asemenea, pe celălalt front, restricțiile impuse de Trump la exportul anumitor tehnologii avansate către Beijing accelerează cursa Chinei de a le fabrica pe toate pe plan intern.
În arena geopolitică și militar-strategică, țările asiatice pro-americane recunosc că Trump nu i-a „vândut” Taiwanul lui Xi: rapoartele despre întâlnirea lor nu indică faptul că s-a discutat despre soarta insulei. Pesimiștii se temeau că Xi ar putea extorca un semnal de dezangajare de la președintele SUA, deschizând astfel calea pentru anexarea forțată planificată de Beijing. Dar și în ceea ce privește viitoarea apărare a Taiwanului, japonezii și sud-coreenii se apropie și se pregătesc să își asume responsabilități mai mari, unindu-și forțele cu Australia. Trump va trece, America va rămâne întotdeauna o putere în Pacific; dar liderii din regiune nu își fac iluzii că, contribuabilii americani vor să continue să suporte aceleași poveri militare globale precum cele din ultimii 80 de ani. Cei care nu doresc să fie atrași de orbita Chinei vor suporta consecințele.
Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE
Un studiu realizat de think tank-ul Rand analizează crizele din anii 1960 și 1970 în relațiile dintre Statele Unite și aliații săi (sub președințiile Nixon și Carter au existat unele grave), cauzate de faze de retragere și înrădăcinare americană. Aceste adaptări nu au determinat niciun aliat să „schimbe tabăra”, intrând în sfera de influență a adversarului. Antipatia pe care Trump o poate inspira, în opinia publică a unor țări asiatice sau în cercurile lor industriale, nu elimină vechea lege a geopoliticii conform căreia este prudent să te aliezi cu cel mai îndepărtat bătăuș pentru a te proteja împotriva bătăușului care te marchează de aproape.
