StiripesurseȘtirile zileiMesajul Maiei Sandu de Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului

Mesajul Maiei Sandu de Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului

Publicat:

Pe 27 ianuarie comemorăm victimele Holocaustului – o tragedie a cărei amintire ne umple și astăzi de groază. Șase milioane de evrei au fost uciși doar pentru că erau evrei, alături de romi, persoane cu dizabilități și alți oameni omorâți doar pentru că erau considerați diferiți. Mesajul a fost transmis de șefa statului, Maia Sandu, în contextul Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, informează Moldpres.

„O tragedie care a început cu ura, cu excluderea și cu tăcerea complice în fața suferinței”!; a afirmat președinta.

Citeşte şi: Dorin Damir are un dosar BOMBĂ: ‘Agent sub acoperire’ fictiv, plătit ani de zile din bani publici. Legături cu Plahotniuc și exponenții Puterii – Stiripesurse.md

Șefa statului a menționat că în 2026 se împlinesc 85 de ani de la începutul Holocaustului pe teritoriul țării noastre.

„Nu avem dreptul să uităm că și la noi au fost comise crime cumplite, că și aici au fost oameni deportați, umiliți, împușcați sau lăsați să moară de foame și de frig”, a subliniat Maia Sandu.


Președinta a menționat că astăzi va participa, la Strasbourg, la ceremonia dedicată memoriei victimelor Holocaustului, organizată de Consiliul Europei.

„Dar simpla comemorare nu este suficientă. „Niciodată din nou” este o responsabilitate zilnică, a fiecăruia dintre noi – prin respingerea urii, apărarea demnității umane și curajul de a ridica vocea împotriva nedreptății”, a conchis Maia Sandu.

Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului este marcată anual la 27 ianuarie și reprezintă prima inițiativă de comemorare la nivel universal dedicată victimelor Holocaustului. Această zi a fost instituită prin Rezoluția Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, adoptată la 1 noiembrie 2005.

Holocaustul a dus la exterminarea a aproximativ șase milioane de evrei europeni, precum și a milioane de persoane de alte naționalități și grupuri persecutate de regimul nazist german. Comemorarea victimelor are rolul de a păstra vie memoria tragediei, de a onora suferința celor care și-au pierdut viața și de a reaminti importanța combaterii urii, antisemitismului și discriminării, pentru ca asemenea crime să nu se mai repete.

Ziua internațională de comemorare a victimelor Holocaustului va fi marcată în Republica Moldova cu un miting desfășurat la Memorialul „Victimelor Fascismului”. În ajunul zilei de 27 ianuarie, Comunitatea Evreiască din Republica Moldova a lansat Programul de Comemorare 2026 – Anul Memoriei și al Reflecției, un proiect dedicat educației, memoriei și asumării responsabilității față de tragedia Holocaustului.

Programul debutează cu campania #WeRemember, un apel internațional la memorie, solidaritate și asumare, și include o serie de activități pe tot parcursul anului: ceremonii oficiale, instalarea pietrelor memoriale Stolpersteine, marcarea fostului Ghetou din Chișinău prin elemente comemorative din piatră, realizarea unui film documentar, expoziții tematice, seminare educaționale și o conferință internațională.

Vizita delegației Congresului Evreiesc Mondial în Săptămâna Memoriei evidențiază relevanța internațională a acestor demersuri și sprijinul constant pentru educație, memorie și combaterea antisemitismului.

Holocaustul pe teritoriul actual al Republicii Moldova s‑a desfășurat în perioada celui de‑Al Doilea Război Mondial, după ocuparea Basarabiei în 1941. Comunitatea evreiască a fost deportată către ghettouri și lagăre din Transnistria, unde mii de oameni au murit din cauza condițiilor inumane, foametei și execuțiilor. Ghetoul din Chișinău, înființat în vara anului 1941, a adăpostit peste 11.000 de evrei, majoritatea fiind ulterior deportați în Transnistria; supraviețuitorii au fost puțini. Deportările organizate și violența sistematică au făcut parte din genocidul nazist și al aliaților săi împotriva evreilor din regiune.

Cu prilejul marcării Zilei Internaționale de comemorare a victimelor Holocaustului, Biblioteca Națională a Republicii Moldova organizează expoziția tematică „Pogromul de la Chișinău (1903) în contextul crimelor împotriva umanității”. Toto astăzi, va fi lansată cartea „The Truth about 1903 Pogrom”, ediția 2025, în limba engleză, semnată de Jozefina CUȘNIR, doctor habilitat în filologie, cercetător științific coordonator, Institutul Patrimoniului Cultural.

Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului este marcată anual la 27 ianuarie și reprezintă prima inițiativă de comemorare la nivel universal dedicată victimelor Holocaustului. Această zi a fost instituită prin Rezoluția Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite nr. 60/7, adoptată la 1 noiembrie 2005, în cadrul celei de-a 42-a ședințe plenare.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Revenire spectaculoasă: Céline Dion anunță încă 10 concerte la Paris în 2027

Cererea uriașă de bilete pentru concertele lui Céline Dion a determinat organizatorii să programeze zece spectacole suplimentare la Paris în mai 2027. Anunțul a...

Ce se întâmplă în coloniile de viespi când rămân fără regină

Noi descoperiri realizate de cercetători arată ce se întâmplă în interiorul coloniilor de viespi, în momentul în care rămân fără regină. Cercetătorii de la Colegiul...

Nimic asemănător nu a existat în ultimii 3,6 milioane de ani. Ce se întâmplă cu rotația Pământului

Ceva „fără precedent” se întâmplă acum cu rotația Pământului, spun oamenii de știință. Potrivit acestora, schimbările climatice încetinesc rotația Pământului - și nu a...

Un serial extrem de popular de pe platformele de streaming s-a încheiat în mod neașteptat

Un serial extrem de popular de pe platformele de streaming s-a încheiat în mod neașteptat. Deși fanii așteptau noi sezoane, regizorul a anunțat că...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.