StiripesurseȘtirile zileiMichael Bloomberg a ajuns la momentul pocăinţei: 'Îmi cer iertare!'

Michael Bloomberg a ajuns la momentul pocăinţei: ‘Îmi cer iertare!’

Publicat:

Fostul primar al New Yorkului Michael Bloomberg şi-a cerut scuze duminică pentru politica de reţineri şi percheziţii arbitrare (‘stop-and-frisk’) al cărei aprig apărător a fost până în prezent în numele luptei împotriva criminalităţii, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Am greşit şi îmi pare rău”, a declarat miliardarul care a ţinut o cuvântare într-o biserică majoritar afro-americană din Brooklyn, întărind încă o dată ideea că se pregăteşte să se lanseze în cursa pentru Casa Albă.

Citește și : Conservatorii britanici vor să pună capăt tratamentului preferenţial pentru imigranţii din UE după Brexit

Luarea de poziţie a marcat o spectaculoasă schimbare cu 180 de grade din partea lui Michael Bloomberg care a apărat întotdeauna această metodă poliţienească foarte controversată, numeroase asociaţii denunţând o brutalitate inutilă.

“Cu timpul, am ajuns să înţeleg un lucru pe care multă vreme mi-a fost greu să îl recunosc: am greşit într-un punct important”, a spus el. “Obiectivul nostru central era de a salva vieţi. Dar faptele sunt acestea: prea mulţi nevinovaţi au fost arestaţi şi o imensă majoritate dintre ei erau afro-americani sau latino-americani”, a adăugat Michael Bloomberg.


“Este posibil să fi inclus, îmi pare rău să spun asta, pe unii dintre voi astăzi aici, sau pe copiii, nepoţii, vecinii, pe cei dragi”, a continuat el.

Citește și : Trump, după prima fază a examenului medical anual: ‘Totul foarte bine. Voi finaliza anul viitor!’

Fostul primar în vârstă de 77 de ani a făcut mai mulţi paşi în ultimele zile spre o candidatură la învestitura democrată, în special înregistrându-se candidat în statele Alabama şi Arkansas.

Fondator al agenţiei de informaţii financiare care îi poartă numele, primar al New York-ului între 2002 şi 2013, Michael Bloomberg deţine una din primele zece averi din lume, estimată de Forbes la peste 50 miliarde de dolari.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.