StiripesursePoliticăMihai Popșoi va efectua o vizită în Italia

Mihai Popșoi va efectua o vizită în Italia

Publicat:

Ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, va efectua pe data de 17 martie o vizită de lucru la Trieste, Republica Italiană.

În cadrul vizitei sale, demnitarul de la Chișinău va susține discursuri și va avea întrevederi cu omologii săi din mai multe state.

Citeşte şi: Maia Sandu dă vina pe Rusia pentru dezastrul ecologic de pe Nistru – Stiripesurse.md

Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe, ministrul Mihai Popșoi va participa la conferința de nivel înalt organizată cu prilejul aniversării a 30 de ani de la înființarea Secretariatului Executiv al Inițiativei Central Europene (ICE).

Evenimentul este organizat la inițiativa Italiei, stat gazdă al Secretariatului Executiv al ICE, și a României, care deține Președinția în exercițiu al ICE în 2026. Aici se vor reuni miniștri ai afacerilor externe, precum și reprezentanți ai parlamentelor, camerelor de comerț și centrelor analitice din statele membre ale organizației.


„În cadrul reuniunii, Mihai Popșoi va participa la discuțiile panelului „Promovarea spiritului ICE: mai aproape unii de alții în regiune, mai puternici în Europa”, alături de miniștrii afacerilor externe ai României și Ucrainei – Oana Țoiu și Andrii Sybiha, precum și de omologii din țările Europei Centrale și de Sud-Est: Marko Djurić (Serbia), Tanja Fajon (Slovenia), Elmedin Konaković (Bosnia și Herțegovina) și Gordan Grlić-Radman (Croația).

Miniștrii vor dezbate prioritățile de cooperare regională, rolul Inițiativei Central Europene în susținerea parcursului european al statelor candidate, precum și promovarea dezvoltării economice și sociale în cadrul procesului de reunificare europeană”, se menționează într-un comunicat al Ministerului de Externe.

Potrivit sursei, Mihai Popșoi va avea o întrevedere bilaterală cu viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe al Republicii Italia, Antonio Tajani. Agenda discuțiilor va include consolidarea dialogului moldo-italian, aprofundarea cooperării bilaterale și sprijinul Italiei pentru parcursul european al Republicii Moldova.

De asemenea, demnitarul moldovean va participa la sesiunea plenară dedicată Coridorului economic India – Orientul Mijlociu – Europa (IMEC). În cadrul sesiunii, vor fi abordate avantajele și perspectivele de dezvoltare ale acestui proiect, precum și rolul său în consolidarea legăturilor comerciale și infrastructurale, în contextul evoluțiilor regionale actuale, prin extinderea rutelor logistice și facilitarea fluxurilor comerciale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Inteligența artificială scoate la iveală o posibilă fraudă uriașă în cercetarea despre cancer

Un sistem bazat pe inteligență artificială a identificat peste 250.000 de lucrări științifice despre cancer care prezintă caracteristici similare unor studii retrase anterior din...

La 48 de ani-lumină de Pământ, o planetă ar putea ascunde un ocean sub gheață

Astronomii au identificat noi indicii care sugerează că exoplaneta LHS 1140 b, aflată la aproximativ 48 de ani-lumină de Pământ, ar putea avea o...

Mai multe victime, mai multe bombardamente și aceeași întrebare: Care este planul lui Trump?

Creșterea numărului de militari americani uciși și intensificarea războiului cu Iranul readuc în prim-plan o întrebare rămasă fără răspuns de mult timp: care este...

România și Bulgaria, printre țările care au cei mai mulți judecători la 100.000 de locuitori

România și Bulgaria se numără printre țările cu cel mai mare număr de judecători raportat la populația din Uniunea Europeană în 2024, conform datelor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.