StiripesurseDiasporaMii de femei vârstnice din Elveţia aduc înaintea CEDO primul dosar...

Mii de femei vârstnice din Elveţia aduc înaintea CEDO primul dosar privind schimbările climatice

Publicat:

Mii de femei vârstnice din Elveţia şi-au unit forţele într-un caz revoluţionar deschis miercuri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), susţinând că eforturilor guvernului lor de a combate încălzirea globală sunt “lamentabil de inadecvate” şi încalcă drepturile omului, transmite Reuters, potrivit agerpres

Primul caz privind schimbările climatice de la tribunalul de la Strasbourg a fost înaintat de un grup de pensionare elveţiene care susţin că inacţiunea ţării lor în faţa temperaturilor în creştere le expune riscului de deces în timpul valurilor de căldură.

Citește și : Anunţul privind desfăşurarea de arme nucleare în Belarus este PERICULOS

Acest caz, care se aşteaptă să fie urmat de alte două, ar putea crea un precedent important, avocaţii femeilor urmărind o decizie judecătorească prin care Berna să fie forţată să reducă emisiile de dioxid de carbon mult mai rapid decât era prevăzut.

Câteva zeci de femei, cărora li s-au alăturat susţinători şi activişti de mediu de la Greenpeace s-au adunat cu bannere şi flori în faţa sălii de judecată.


Bruna Molinari, în vârstă de 81 de ani, suferă de astm care, potrivit spuselor sale, este agravat de căldura excesivă. Ea a declarat pentru Reuters că speră la un rezultat de care să beneficieze măcar generaţiile viitoare. “Ca bunică şi mamă, cred că ei au dreptul să aibă o climă mai bună decât cea pe care o avem acum”, a spus ea tuşind.

Stefanie Brander, membră a asociaţiei Senior Women for Climate Protection, a declarat că, în opinia sa, guvernul a subestimat până în prezent acest grup. “Am fost considerate bătrâne care n-au o noţiune clară despre aceste probleme… şi cred că asta s-ar putea întoarce acum împotriva lor”, a afirmat ea pentru Reuters în faţa sălii de judecată.

Guvernul elveţian, care a câştigat de două ori în instanţele interne într-o bătălie juridică ce durează de şase ani, a susţinut că acest caz este inadmisibil. Avocatul care reprezintă Berna, Alain Chablais, a declarat în faţa tribunalului în cadrul pledoariilor din deschidere, că prin orice măsuri prescriptive emise de către curte s-ar merge mult prea departe, oferind un rol “cvasi-legislativ”.

Citește și : Suedia şi Finlanda vor deveni ‘ţinte legitime’ pentru Moscova

Alte opt guverne s-au alăturat cazului, iar unul dintre ele, din Irlanda, urmează să se adreseze instanţei în a doua parte a zilei de miercuri.

Curtea va judeca, de asemenea, un caz înaintat de Damien Caręme, membru al Parlamentului European din partea partidului francez al verzilor, care contestă refuzul Franţei de a adopta măsuri climatice mai ambiţioase.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.