StiripesurseȘtirile zileiMilioane de elevi mexicani au început noul an şcolar la televizor

Milioane de elevi mexicani au început noul an şcolar la televizor

Publicat:

Aproximativ 30 de milioane de studenţi mexicani s-au întors luni la şcoală prin intermediul lecţiilor difuzate de posturi de televiziune şi de radio din cauza pandemiei de COVID-19, informează AFP şi dpa, potrivit agerpres.

Aceste reguli se aplică elevilor din ciclul primar şi secundar din învăţământul public, cu vârste cuprinse între 4 şi 18 ani. Şcolile private sunt obligate, la rândul lor, să ofere educaţie la distanţă.

Citește șl: Grecia redeschide școlile în 7 septembrie, cu elevii obligaţi să poarte măşti

Potrivit guvernului, aceste decizii vor fi menţinute până când condiţiile sanitare vor permite revenirea în sălile de curs. Cursurile în şcoli au fost suspendate începând cu 17 martie.

“În pofida pandemiei, a durerii şi a suferinţelor pe care le-a provocat şi pe care, din păcate, continuă să le provoace, suntem (…) în picioare”, a declarat preşedintele Andres Manuel Lopez Obrador în anunţul oficial de începere a noului an şcolar.


Mexic, o ţară cu 128 de milioane de locuitori, a înregistrat 60.480 de decese provocate de COVID-19, ocupând locul al treilea la nivel mondial după SUA şi Brazilia. În total, au fost confirmate 560.164 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus.

Programul “Învaţă acasă” este transmis la televizor deoarece transmisiile televizate sunt recepţionate pe 94% din teritoriul ţării, faţă de acoperirea de 70 – 80% pe care o are internetul, a precizat guvernul mexican care s-a asociat cu patru canale private şi asigură distribuirea gratuită a cărţilor.

Conţinutul şcolar va fi disponibil şi în 22 de limbi indigene, iar în cele mai îndepărtate zone acesta va fi difuzat la radio.

Citește șl: Italia începe testarea pe voluntari a unui potenţial vaccin anti-COVID-19

Programele şcolare vor include, de asemenea, cursuri despre sănătate, Mexicul deţinând recordul ca ţara cea mai afectată de obezitatea infantilă.

Un număr de aproximativ 160 de linii telefonice sunt de asemenea puse la dispoziţie pentru acordarea de asistenţă şcolară.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.