StiripesurseȘtirile zileiMinisterul de Interne libian acuză Parisul că a schimbat taberele

Ministerul de Interne libian acuză Parisul că a schimbat taberele

Publicat:

Ministerul de Interne al Guvernului de uniune naţională libian (GNA), recunoscut de comunitatea internaţională, a acuzat joi pentru prima oară, în mod direct, Franţa de susţinerea mareşalului Khalifa Haftar, ale cărui trupe au lansat un asalt asupra capitalei Tripoli, potrivit AFP şi Reuters, transmite şi agerpres.

Conform unui comunicat publicat de serviciul său de presă, ministrul de interne Fathi Bach Agha, a ordonat “suspendarea oricărei legături între ministerul său şi partea franceză în cadrul acordurilor de securitate bilaterale din cauza poziţiei guvernului francez care îl susţine pe criminalul Haftar, care acţionează împotriva legitimităţii”.

Citește și: Tragedie rutieră în Madeira: 29 de turiști au murit în autocar! – VIDEO

Considerată de diplomaţi şi de analişti drept unul dintre susţinătorii mareşalului Haftar, la fel ca Egiptul şi Emiratele Arabe Unite, Franţa a dezminţit că i-ar fi susţinut ofensiva împotriva Tripoli, sediul al GNA.

La 8 aprilie, o sursă diplomatică franceză indicase că Parisul nu are niciun “plan ascuns” pentru a-l aduce la putere pe Haftar căruia ea “nu-i va recunoaşte nicio legitimitate” dacă preia controlul asupra Tripoli pe calea armelor.


Dar analişti şi simpatizanţi pro-GNA acuză Parisul că blochează rezoluţii care condamnă ofensiva în Consiliul de Securitate al ONU şi în UE.

Franţa este acuzată de preluarea retoricii Armatei naţionale libiene (ANL, autoproclamată) a lui Haftar, care îi justifică ofensiva prin faptul că ea încearcă să combată “teroriştii” de la Tripoli, potrivit unei surse guvernamentale din capitala libiană, sub rezerva anonimatului.

Câteva zeci de manifestanţi, între care mai mulţi purtau veste galbene, au denunţat marţi la Tripoli ceea ce ei au calificat drept “sprijin” al Franţei pentru mareşalul Haftar.

Citește și: Ancheta lui Mueller nu a găsit nicio coordonare între Trump și Rusia

Manifestanţii purtau faimoasele veste fluorescente, ca aluzie la mişcarea franceză a “vestelor galbene” în semn de protest faţă de politica fiscală şi socială a preşedintelui francez Emmanuel Macron.

“Franţa trebuie să înceteze să-l susţină pe rebelul Haftar în Libia”, “Franţa furnizează arme rebelilor pentru petrol”, era scris în franceză pe pancartele manifestanţilor.

Vinerea trecută, în cursul unei manifestaţii împotriva ofensivei lui Haftar, fuseseră lansate deja sloganuri împotriva guvernului francez.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

România pierde peste un milion de hectare de culturi, din cauza secetei extreme. Criza climatică usucă tot mai rapid solurile din Europa

România se numără printre țările cele mai afectate de seceta extremă care lovește Europa în această vară, fermierii români pierzând peste un milion de...

Cine ar putea fi următorul secretar general al ONU. 6 candidați

Pentru prima dată într-un deceniu, Organizația Națiunilor Unite va alege în curând un nou secretar general. DW a analizat cei șase candidați, valorile pe care...

Recoltă bogată de caise în Republica Moldova: Până la 17 mii de tone pentru export

Agricultorii din Republica Moldova înregistrează în acest sezon producție de caise și piersici mai mare decât anul trecut, iar fructele obținute se remarcă prin...

Viitorii procurori și judecători care nu obțin media 8.00 vor avea dreptul să susțină repetat evaluarea

Candidații la funcția de judecător sau procuror care nu obțin media generală de cel puțin 8.00 la examenul final al Institutului Național al Justiției...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.