StiripesurseJustiţieMinisterul Justiției a discutat Legea sistemului anticorupție

Ministerul Justiției a discutat Legea sistemului anticorupție

Publicat:

Ministerul Justiției a discutat Legea sistemului anticorupție

Pe marginea inițiativei legislative a președintelui Moldovei cu privire la crearea instanțelor specializate anticorupție, la Ministerul Justiției au avut loc discuții.

Citeşte şi: Val de critici împotriva lui Nicolas Sarkozy după afirmaţiile sale privind o Ucraină ‘neutră’ – Stiripesurse.md

La ședința de lucru au participat judecători, reprezentanți ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), Uniunii Avocaților din Moldova (UAM), Autorității Naționale de Integritate (ANI), Procuraturii Anticorupție, Asociației Judecătorilor, dar și cei ai Maiei Sandu, care sunt și autorii acestei inițiative, transmite Știri.md.

Ministerul Justiției a discutat Legea sistemului anticorupție

În cadrul ședinței, s-a discutat despre aspectele de ordin conceptual cu privire la mecanismul propus, dar și pe propunerile de îmbunătățire a mai multor prevederi din proiectul de lege, cum ar fi cele cu referire la modul de selectare a magistraților, mandatul și salarizarea lor, sediul în care își vor desfășura activitatea și altele.

Ministerul Justiției a discutat Legea sistemului anticorupție

„Pe marginea acestui proiect de lege au fost analizate mai multe aspecte și vom veni cu propuneri pentru îmbunătățire, inclusiv urmare a tuturor comentariilor de astăzi și a avizelor de la autorități. Totodată, a fost solicitată și opinia Comisiei de la Veneția asupra acestui proiect și sunt sigură că, în versiunea finală, autorii vor ține cont și de propunerile înaintate”, a menționat ministra Veronica Mihailov-Moraru, care a fost prezentă în cadrul discuțiilor. 


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vasile Tofan: Suntem recunoscători României pentru sprijinul constant acordat în parcursul european al R.Moldova

Scopul acestui Guvern este să ducă Republica Moldova în Uniunea Europeană. Suntem recunoscători României pentru sprijinul constant acordat în acest parcurs. Declarația a fost...

Au fost adoptate o mie de decizii privind amalgamarea voluntară

O mie de decizii privind amalgamarea voluntară a primăriilor au fost adoptate, iar 70% dintre administrațiile locale sunt implicate în proces. Declarația a fost...

Grosu: Noul Guvern va obține votul de încredere al Parlamentului și își va începe activitatea fără întârziere

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a apreciat Programul de activitate prezentat de premierul desemnat, Vasile Tofan, drept un document amplu și bine structurat, axat pe...

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.