StiripesurseDiasporaMinistrul britanic al Finanţelor a demisionat

Ministrul britanic al Finanţelor a demisionat

Publicat:

Ministrul britanic al Finanţelor, Philip Hammond, a demisionat miercuri din funcţie, potrivit news.ro .

Hammond şi-a anunţat demisia într-o postare pe Twitter: „Tocmai mi-am înmânat demisia premierului Theresa May. A fost un privilegiu să ocup funcţia de ministru al Finanţelor în ultimii trei ani”.

Citește și : Trei militari croaţi au fost răniţi la Kabul

Hammond anunţase în weekend că va demisiona dacă Boris Johnson va deveni premier deoarece nu doreşte să facă parte dintr-un guvern care ar accepta un Brexit fără acord.

“Presupunând că Boris Johnson devine premier, înţeleg că pentru a servi în Guvernul său ar fi acceptarea unei ieşiri fără acord la 31 octombrie, iar eu nu pot adera a aşa ceva”, a afirmat Philip Hammond.


Premierul conservator demisionar Theresa May îi predă miercuri puterea şi totodată dosarul Brexitului lui Boris Johnson.

După o victorie, marţi, în faţa rivalului său, şeful diplomaţiei britanice, Jeremy Hunt, Boris Johnson, în vârstă de 55 de ani, devine miercuri al 14-lea şef al Guvernului maiestăţii sale regina Elizabeth a II-a.

Citește și : China vrea o armată avansată şi îi acuză pe americani de SUBMINAREA stabilităţii mondiale

Viitorul premier îşi va finaliza miercuri alcătuirea Guvernului, iar principalele nume urmează să fie anunţate miercuri seara – vor intra mai multe femei şi mai mulţi reprezentanţi ai minorităţilor etnice, potrivit presei britanice.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

Fiscul va primi mai multe informații despre conturile moldovenilor din străinătate

Republica Moldova se pregătește să extindă schimbul automat de informații fiscale cu alte state, inclusiv prin raportarea unor categorii noi de active financiare, precum...

O moldoveancă a fost găsită MOARTĂ în Italia

O tânără de 25 de ani, originară din Republica Moldova, a fost găsită moartă în locuința sa din Torino, Italia, după ce apropiații nu...

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.