StiripesurseDiasporaMinistrul britanic al sănătăţii a demisionat

Ministrul britanic al sănătăţii a demisionat

Publicat:

Ministrul britanic al sănătăţii, Matt Hancock, a demisionat sâmbătă pentru că a încălcat regulile anti-COVID-19, după ce un tabloid a dezvăluit că oficialul a sărutat în biroul său o consilieră, transmit Reuters şi AFP, potrivit agerpres

‘Le datorăm oamenilor care au sacrificat atât de multe în această pandemie să fim oneşti când i-am dezamăgit aşa cum am făcut-o eu încălcând regulile’, a explicat el în scrisoarea de demisie adresată prim-ministrului Boris Johnson, reiterându-şi scuzele.

Citește și : Derek Chauvin, condamnat la 22 de ani şi jumătate de închisoare pentru uciderea afro-americanului George Floyd

Johnson a răspuns că regretă primirea scrisorii. ‘Ar trebui să fii extrem de mândru de munca ta. Sunt recunoscător pentru sprijinul tău şi cred că contribuţia ta la serviciul public este departe de a se fi încheiat’, a afirmat el.

Tabloidul The Sun a publicat pe prima pagină o imagine luată cu o cameră de supraveghere care îl arată pe Matt Hancock, căsătorit şi tatăl a trei copii, sărutând-o pe Gina Coladangelo – o veche prietenă a cărei angajare discretă declanşase deja o polemică -, în biroul său în ziua de 6 mai, o perioadă în care îmbrăţişările erau interzise.


Hancock se scuzase vineri pentru că a încălcat regulile anti-COVID-19. ‘Recunosc că am încălcat consemnele de distanţare socială în aceste circumstanţe’, a declarat Hancock într-un scurt comunicat. ‘Am dezamăgit oameni şi îmi pare foarte rău. Rămân concentrat pe munca de a scoate ţara din pandemie şi aş fi recunoscător pentru respectarea vieţii private a familiei mele pe acest subiect personal’, a adăugat el.

‘Prim-ministrul a acceptat scuzele ministrului sănătăţii şi consideră subiectul încheiat’, a reacţionat vineri purtătorul de cuvânt al lui Boris Johnson, citat de Reuters.

În schimb, laburiştii au considerat că poziţia lui Hancock este ‘de nesusţinut’ şi ar trebui demis. Preşedinta Partidului Laburist, Anneliese Dodds, l-a acuzat pe ministru de ‘încălcarea propriilor reguli în materie de COVID’, dar şi de posibil ‘abuz de putere’ şi ‘conflict de interese’ în acest caz.

Matt Hancock era deja vizat de alte acuzaţii, stânjenitoare pentru acest ministru aflat în prima linie a acţiunii guvernului în combatarea epidemiei de COVID-19, care a făcut peste 128.000 de morţi în Marea Britanie.

Într-o audiere la parlament luna trecută, Dominic Cummings, fostul consilier al premierului Boris Johnson, l-a acuzat pe Matt Hancock că a ‘minţit în numeroase ocazii, reuniune după reuniune’, dar şi ‘în public’, şi a considerat că ar fi trebuit demis. În urmă cu câteva săptămâni, el a afirmat, prezentând ca sprijin o captură de ecran, că Boris Johnson îl descrisese pe Hancock drept ‘cu totul nul’ în gestionarea epidemiei.

Citește și : Armata rusă lansează exerciţii militare în Marea Mediternană în plin dezacord cu Regatul Unit

Numirea la minister a Ginei Coladangelo, o lobbyistă pe care Hancock o cunoştea din studenţie şi care conduce în prezent departamentul de comunicare al unui lanţ de magazine fondat de soţul său, nu fusese declarată înainte ca presa să o dezvăluie.

Înaintea acestui scandal, un influent consilier ştiinţific al guvernului, Neil Ferguson, demisionase în mai 2020 după ce primise acasă vizita unei femei, prezentată ca amanta sa, în timpul primului lockdown din Marea Britanie, impus cu două luni mai devreme.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.