StiripesurseDiasporaMogherini, luată prin surpindere de 'popasul' lui Pompeo la Bruxelles: 'Este...

Mogherini, luată prin surpindere de ‘popasul’ lui Pompeo la Bruxelles: ‘Este întotdeauna binevenit, dar nu există planuri de întâlnire’

Publicat:

Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Politică Externă, Federica Mogherini, a afirmat luni că secretarul de Stat american, Mike Pompeo, “întotdeauna este binevenit” să discute cu UE, însă pentru moment a confirmat că “nu există planuri de întâlnire”, transmite EFE, potrivit agerpres.

“Evident întotdeauna este binevenit, dar nu există planuri precise pentru moment”, a indicat Mogherini reporterilor în cadrul Consiliului Afaceri Externe care are loc luni la Bruxelles.

Citește și: Cutremur puternic în Panama, la granița cu Costa Rica

Potrivit unui responsabil al Departamentului de Stat, Pompeo se va opri la Bruxelles pentru a discuta cu oficiali ai UE despre Iran, o vizită care nu figura pe agenda sa oficială şi care apare într-un moment de noi tensiuni cu Republica Islamică.

“Ne-au spus în timpul nopţii că intenţionează să-şi schimbe planurile de călătorie şi să facă o escală aici la Bruxelles. Cred că se aşteaptă să aterizeze spre prânz. Vom fi aici întreaga zi cu o agendă plină. Vom vedea dacă şi cum vom reuşi să stabilim o întâlnire”, a arătat Mogherini.


Aceasta a subliniat că “vom continua să susţinem pe deplin acordul nuclear cu Iranul, completa sa aplicare”.

Potrivit lui Mogherini, va exista totodată pe parcursul zilei, în marja Consiliului Afaceri Externe, o reuniune între miniştrii din Franţa, Germania şi Regatul Unit pentru a vedea cum trebuie continuat pentru a sprijini cel mai bine completa implementare a acordului.

Mogherini a insistat că respectivul pact cu Iranul “a fost şi continuă să fie pentru noi un element cheie al arhitecturii neproliferării, atât la nivel global, cât şi regional”.

“Vom continua să-l susţinem cu toate instrumentele şi voinţa noastră politică. Acest lucru este bine ştiut atât de Washington, cât şi de Teheran”, a mai spus şefa diplomaţiei europene.

În acelaşi timp, ea a recunoscut că UE are în continuare “diferenţe şi divergenţe serioase” cu Iranul asupra unor probleme regionale, dar a subliniat că “dialogul este unicul şi cel mai bun mod de a le aborda” şi “a evita o escaladare a tensiunilor în regiune”.

Citește și: Deputatul împușcat pe străzile din Buenos Aires a murit

Mike Pompeo trebuia luni să sosească la Moscova unde avea prevăzute o întâlnire cu personalul ambasadei americane în Rusia, discuţii cu antreprenori de top şi foşti elevi ai unui program de interschimb, precum şi participarea la o ceremonie în onoarea celor care au murit în luptele contra naziştilor din timpul celui De-al Doilea Război Mondial.

Toate aceste evenimente au fost anulate pentru a face loc vizitei lui Pompeo la Bruxelles, de unde acesta va pleca spre Soci, o staţiune balneară rusească la Marea Neagră, potrivit Departamentului de Stat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.