StiripesurseDiasporaMOL construieşte în Ungaria una dintre cele mai mari fabrici de...

MOL construieşte în Ungaria una dintre cele mai mari fabrici de hidrogen verde din Europa

Publicat:

Grupul MOL a anunţat miercuri că a încheiat un parteneriat cu Plug Power Inc., unul dintre principalii furnizori globali de soluţii pe bază de hidrogen pentru economia verde, pentru a construi una dintre cele mai mari fabrici de hidrogen verde din Europa, la rafinăria deţinută de Grupul MOL în Ungaria, la Szazhalombatta, informează un comunicat de presă, potrivit agerpres

Folosind o instalaţie de electroliză Power Plug de 10 MW, fabrica MOL în valoare de 22 de milioane de euro va putea produce aproximativ 1.600 de tone de hidrogen verde, curat, neutru din punctul de vedere al emisiilor de carbon şi, în consecinţă, anual, va fi evitată eliberarea în atmosferă a peste 25.000 de tone de dioxid de carbon, generate prin procesul de producţie pe bază de gaz. Având în vedere că acest proces generează o şesime din emisiile de dioxid de carbon de la nivelul Grupului MOL, această investiţie contribuie la atingerea obiectivului companiei, acela de a deveni neutră din punctul de vedere al emisiilor de carbon, facilitând şi creşterea independenţei energetice în regiune.

Citește și : Zelenski: Rachete ruseşti au survolat trei centrale nucleare din Ucraina

De îndată ce fabrica va deveni operaţională în 2023, MOL va folosi hidrogenul verde de la Rafinăria Dunărea în cadrul propriului proces de producţie a carburanţilor. Hidrogenul verde va fi încorporat în moleculele carburanţilor MOL, diminuând cantitatea de emisii de carbon generate atât de tehnologia de prelucrare folosită, cât şi de produsul finit.

“Suntem convinşi că hidrogenul nu este doar una dintre cele mai importante surse de energie pe care o folosim deja în plin proces de tranziţie energetică, ci este un element esenţial al noului sistem energetic fără emisii de dioxid de carbon. Această tehnologie nouă ne permite să începem să producem hidrogen verde la Szazhalombatta, iar MOL poate deveni astfel unul dintre cei mai importanţi actori ai unui sector economic sustenabil energetic la nivel regional”, spune Gabriel Szabo, vicepreşedinte Executiv Downstream al Grupului MOL.


Producţia de hidrogen verde face parte din strategia actualizată SHAPE TOMORROW a Grupului MOL, care se concentrează pe sustenabilitate şi este armonizată cu Pactul Verde European. În contextul acesteia, compania a prevăzut o investiţie totală de un miliard de euro pentru dezvoltarea tehnologiilor care să ajute la diminuarea sau neutralizarea emisiilor de carbon până în 2025. Tot ca parte a acestei strategii, până în 2030, MOL va reduce cu 30% amprenta de carbon asociată operaţiunilor sale şi va direcţiona 50% din totalul investiţiilor către proiecte sustenabile. Mai mult, MOL şi-a propus ca, până în 2050, operaţiunile sale să devină complet neutre din punctul de vedere al emisiilor de carbon.

Citește și : Ursula von der Leyen: Bulgaria şi Polonia vor fi aprovizionate cu gaze naturale ‘de către vecinii lor din UE’

Grupul MOL este o companie internaţională integrată de petrol, gaze naturale, petrochimie şi retail, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 30 de ţări, o forţă de lucru formată din 25.000 de angajaţi în întreaga lume şi peste 100 de ani de experienţă în industrie. Grupul MOL controlează trei rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare în Ungaria, Slovacia şi Croaţia. Compania are, de asemenea, o reţea de aproape 2000 de staţii de servicii în 10 ţări din Europa Centrală şi de Sud-Est. Activităţile de explorare şi producţie ale Grupului MOL sunt susţinute de o experienţă de peste 85 de ani în domeniul hidrocarburilor şi 30 de ani în injecţia de CO2. În prezent, activităţile de producţie se desfăşoară în 9 ţări, iar cele de explorare în 14 ţări.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.