StiripesurseȘtirile zileiMoscova este optimistă şi speră ca vizita lui Pompeo în Rusia...

Moscova este optimistă şi speră ca vizita lui Pompeo în Rusia ‘va stabiliza’ relaţiile bilaterale

Publicat:

Moscova şi-a exprimat luni speranţa că vizita secretarului de stat american Mike Pompeo în Rusia va contribui la ‘stabilizarea’ relaţiilor bilaterale şi la relansarea unui dialog ‘substanţial’ cu privire la controlul armelor pe fondul incertitudinii în domeniul dezarmării după denunţarea Tratatului privind Forţele Nucleare Intermediare (INF) de către cele două ţări, potrivit EFE şi Interfax, după cum transmite şi agerpres.

‘Prima vizită a secretarului de stat în Rusia este extrem de importantă şi vom încerca să profităm la maximum de viitoarele discuţii pentru a stabiliza cât mai mult dialogul bilateral şi a planifica următorii paşi’, a declarat ministrul adjunct de externe rus Serghei Riabkov pentru agenţia de presă Interfax.

Citește și: Cutremur puternic în Panama, la granița cu Costa Rica

Potrivit acestuia, subiectele prioritare la discuţiile între Mike Pompeo şi omologul său rus Serghei Lavrov vor fi Venezuela, Siria şi Ucraina.

‘Noi considerăm că în fiecare dintre aceste teme administraţia americană acţionează ignorând interesele noastre (…) sau nu ia în considerare pe deplin ideile şi propunerile Rusiei’, a afirmat Serghei Riabkov.


În acest sens, ministrul rus adjunct de externe a subliniat că unul din principalele puncte de dezacord vizează situaţia din Venezuela, unde Kremlinul susţine guvernul lui Nicolas Maduro.

‘Dialogul este foarte complicat. Poziţiile părţilor sunt diametral opuse, dar indiferent de aceasta noi trebuie să ne folosim de această oportunitate pentru ca principalele noastre evaluări să ajungă la cunoştinţa administraţiei americane’, a menţionat nr.2 în MAE rus.

Citește și: Deputatul împușcat pe străzile din Buenos Aires a murit

Pompeo, care urma să-şi înceapă vizita în Rusia luni, şi-a anulat etapa programată la Moscova pentru a efectua o vizită la Bruxelles, de unde va pleca marţi direct la Soci, celebră staţiune pe coasta rusă a Mării Negre, pentru a se întâlni cu liderii acestei ţări.

Citeşte şi:  Ursula von der Leyen avertizează împotriva comportamentului incorect față de statele estice

O altă problemă pe care Rusia doreşte să o abordeze cu Pompeo, primul oficial de rang înalt care efectuează o vizită în Rusia după deplasarea în octombrie anul trecut a consilierului pe probleme naţionale al Casei Albe, John Bolton, este incertitudinea provocată de sfârşitul tratatului INF privind eliminarea rachetelor cu rază scurtă şi medie de acţiune.

Riabkov şi-a exprimat speranţa că la Soci părţile vor putea relua un dialog ‘substanţial’ şi ‘intens’ cu privire la controlul armelor şi reluarea consultărilor pentru salvarea Noului START (sau START III) care limitează armamentul strategic ofensiv şi expiră în 2021.

Citeşte şi: Suedia redeschide dosarul de viol împotriva lui Julian Assange

‘Desigur, dacă va fi posibil de luat măsuri concrete pentru reluarea unui dialog substanţial şi, sperăm, intens, acest lucru ar reprezenta în sine un rezultat important al vizitei secretarului de stat la Soci’, a adăugat Serghei Riabkov.

Deşi Kremlinul nu a confirmat încă, se aşteaptă ca Pompeo să fie primit la Soci de către preşedintele rus Vladimir Putin, după discuţiile cu Serghei Lavrov.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un document intern de la Pentagon dezvăluie că SUA iau în calcul sancțiuni pentru aliați, inclusiv suspendarea Spaniei din NATO. Pedeapsă și pentru Marea...

Un e-mail intern al Pentagonului descrie mai multe opțiuni prin care Statele Unite ar putea pedepsi aliații NATO considerați vinovaţi că nu au sprijinit...

Politico: Campionul MAGA George Simion își pregătește revenirea pe fondul prăbușirii Guvernului din România

Figura înflăcărată a dreptei radicale George Simion a pierdut alegerile prezidențiale din România anul trecut, însă pe măsură ce coaliția de guvernare se destramă,...

Răsturnarea situației în cazul dronelor iraniene

America realizează unele progrese anti-drone - iar Ucraina o ajută, scrie într-un editorial The Wall Street Journal.Războiul din Iran a evidențiat faptul că dronele și...

Ungaria: Noul guvern va revizui planul SAFE al lui Orbán din cauza preocupărilor legate de corupție

Echipa lui Péter Magyar reevaluează planul de apărare SAFE de 16 miliarde de euro prezentat Ungariei de guvernul Orbán, invocând riscuri de corupție.Comisia Europeană este...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.