Moscova: ‘Protejarea’ locuitorilor din Transnistria este o prioritate

Publicat:

Moscova: ‘Protejarea’ locuitorilor din Transnistria este o prioritate

Rusia a declarat miercuri că o “prioritate” a sa este “protejarea” populaţiei din Transnistria, un teritoriu separatist prorus din estul Republicii Moldova, care a cerut anterior ajutorul Moscovei în faţa “presiunii sporite” din partea Chişinăului, relatează AFP.

“Protejarea intereselor locuitorilor din Transnistria, a compatrioţilor noştri, este una dintre priorităţi. Toate cererile sunt întotdeauna examinate cu atenţie de către organismele ruse competente”, a transmis Ministerul rus de Externe, citat de agenţiile de presă ruse, potrivit stiripesurse.ro.


Citește și : America este principalul furnizor al Europei de ţiţei, motorină şi gaze naturale lichefiate

Aşa-zisul Congres al “deputaţilor de la toate nivelurile” din Transnistria, întrunit miercuri la Tiraspol la solicitarea liderului separatist Vadim Krasnoselski, a adoptat o rezoluţie oficială prin care cere “protecţia” Rusiei în faţa a ceea ce a descris ca fiind o presiune concertată asupra economiei sale din partea guvernului moldovean, au relatat agenţiile de presă internaţionale.

“Cerem Consiliului Federaţiei şi Dumei de Stat a Rusiei (cele două camere ale parlamentului federal rus – n.r.) să implementeze măsuri de protecţie a Transnistriei pe fondul presiunii sporite din partea Republicii Moldova”, se afirmă în rezoluţia adoptată de deputaţii locali, care aminteşte că în stânga Nistrului locuiesc 220.000 de cetăţeni ruşi.

Deputaţii acuză Chişinăul că ar fi declanşat un “război economic” împotriva regiunii transnistrene şi că ar fi blocat în mod deliberat negocierile cu Tiraspolul. Nemulţumirea Tiraspolului survine după ce autorităţile de la Chişinău au obligat de la 1 ianuarie firmele din Transnistria să achite taxe vamale la bugetul Republicii Moldova.

Premierul polonez Donald Tusk a apreciat miercuri că tensiunile din Transnistria sunt “periculoase” pentru regiune şi Ucraina, potrivit AFP.

“Ameninţarea unei intervenţii ruse sau cel puţin o provocare este permanentă. Aceasta nu mă surprinde. Dar arată cât de periculoasă este situaţia, şi nu doar pentru Ucraina”, a spus el, întrebat despre cererea separatiştilor transnistreni de a cere “protecţie” din partea Moscovei.

Pentru Republica Moldova, ţară candidată la aderarea la Uniunea Europeană şi care se învecinează cu România şi Ucraina, apelul congresului de la Tiraspol este de natură să alimenteze temerile de agresiune rusă pe teritoriul său, mai ales că Rusia are forţe care staţionează de zeci de ani în Transnistria. Republica Moldova nu este membră a NATO. Suscită îngrijorare şi faptul că rezoluţia separatiştilor de la Tiraspol face referire la cetăţenii ruşi care trăiesc în stânga Nistrului, remarcă DPA.

Citește și : Rusia a ocupat peste 300 de kilometri pătraţi din Ucraina în 2024

În pofida cererilor multiple şi a referendumului din 2006, când peste 90% dintre transnistreni s-au pronunţat pentru independenţa republicii nerecunoscute şi alipirea la Rusia, Moscova nu a recunoscut până în prezent independenţa Transnistriei, notează agenţia germană de presă.

Apelul congresul “deputaţilor de toate nivelurile” din Transnistria survine cu o zi înainte ca preşedintele rus Vladimir Putin să-şi susţină discursul despre starea naţiunii în faţa camerelor reunite ale Adunării Federale (parlamentul bicameral): Consiliul Federaţiei (camera superioară) şi Duma de Stat (camera inferioară). Unii experţi consideră că Putin va face public joi punctul de vedere al Kremlinului în privinţa solicitării separatiştilor de la Tiraspol.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Germania a pus sub acuzare șase cetățeni străini care plănuiau atacuri teroriste în Europa de Vest

Germania a pus sub acuzare șase cetățeni străini care plănuiau atacuri teroriste în Europa de Vest Șase cetățeni străini au fost puși sub acuzare în...

Politica agricolă comunitară a fost revizuită în Parlamentul European

Politica agricolă comunitară a fost revizuită în Parlamentul European Parlamentul European a aprobat, astăzi, revizuirea Regulamentului privind planurile strategice PAC și a Regulamentului orizontal...

O palestiniancă a atacat cu un cuțit un militar israelian în Cisiordania. Femeia de 20 de ani a fost împușcată

O palestiniancă a atacat cu un cuțit un militar israelian în Cisiordania. Femeia de 20 de ani a fost împușcată O palestiniancă a atacat cu...

Scholz cere măsuri împotriva spionilor chinezi din Germania

Scholz cere măsuri împotriva spionilor chinezi din Germania Cancelarul german Olaf Scholz a declarat miercuri că acuzațiile conform cărora asistentul unui proeminent politician de extremă...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.