StiripesurseJustiţieMunteanu: 'Reforma justiției este o obligație a statului și o condiție...

Munteanu: ‘Reforma justiției este o obligație a statului și o condiție esențială pentru aderarea la UE’

Publicat:

Cetățenii Republicii Moldova merită o justiție în care să aibă deplină încredere, independentă, rapidă, incoruptibilă și accesibilă, iar reforma acestui domeniu rămâne o condiție esențială pentru aderarea la Uniunea Europeană. Declarația a fost făcută de premierul Alexandru Munteanu în cadrul Forumului „Reformarea Justiției și Combaterea Corupției”, desfășurat pe 16 decembrie, la Chișinău.

În discursul său, Alexandru Munteanu a făcut apel la supremația legii, evocând celebra expresie latină „Dura lex, sed lex”. „Legea e dură, dar e lege”, a spus premierul, menționând că această formulă concentrează esența statului de drept și a respectării legii.

Citeşte şi: INCENDIU la Ambasada R. Moldova în SUA! Toate serviciile consulare au fost suspendate – Stiripesurse.md

Premierul a evidențiat importanța forumului organizat de Centrul de Resurse Juridice din Republica Moldova, pe care l-a descris drept „un reper de substanță și competență în dezbaterea despre statul de drept în Republica Moldova”.

Totodată, șeful Executivului a reiterat că justiția este fundamentul tuturor celorlalte reforme.


Am spus-o public de mai multe ori și repet: dacă aș putea schimba un singur lucru în Republica Moldova, acesta ar fi reforma justiției”, punctat el.

Premierul a enumerat pașii deja realizați în acest domeniu, printre care consolidarea independenței judecătorilor prin modificări constituționale, eliminarea influenței politice din Consiliul Superior al Magistraturii, lansarea evaluării extraordinare a integrității și inițierea reformei Curții Supreme de Justiție. Potrivit acestuia, Raportul Comisiei Europene din 2025 confirmă progresele realizate, însă reformele trebuie continuate.

„Reforma justiției este dificilă și uneori incomodă. Ea afectează interese vechi și binecunoscute. Guvernul își asumă prețul politic al acestor reforme”, a mai spus premierul.

Alexandru Munteanu a atras atenția că fără o justiție independentă și credibilă, Republica Moldova nu poate avea un viitor european sau o dezvoltare economică durabilă.

„Justiția nu este un instrument politic și nici nu trebuie să fie un instrument politic. Ea este un contract fundamental între stat și cetățean”, a subliniat acesta.

În același context, premierul a precizat că aplicarea egală a legii, indiferent de funcție sau influență, reprezintă un test real al statului de drept și a menționat că evaluarea extraordinară a judecătorilor și procurorilor este în desfășurare și va fi dusă la bun sfârșit.

Aplicarea egală a legii, indiferent de funcție, statut sau influență, este o obligație constituțională și un test real al statului de drept. Curtea Supremă de Justiție se află într-un proces profund de reformă, cu obiectivul clar de a asigura unitatea practicii judiciare și predictibilitatea deciziilor. Evaluarea extraordinară a judecătorilor și procurorilor este în desfășurare și va fi dusă la bun sfârșit. Aceasta este promisiunea noastră. În același timp, nu ignorăm problemele care persistă: durata excesivă a unor dosare, presiunea asupra magistraților onești și deficitul de personal”, a spus premierul.

Referindu-se la provocările persistente din sistem, premierul a amintit durata excesivă a unor dosare, presiunile asupra magistraților onești și deficitul de personal.

„Răspunsul Guvernului este clar”, a declarat Alexandru Munteanu, enumerând printre priorități finalizarea evaluării extraordinare, ocuparea funcțiilor vacante, accelerarea dosarelor de corupție, confiscarea bunurilor infracționale și digitalizarea justiției.

„Acestea sunt priorități concrete, nu declarații. Legătura dintre justiție și economie este directă. Investițiile urmează statul de drept. Investitorii cer reguli clare, stabilitate și instanțe care aplică legea rapid și imparțial. O justiție independentă este o condiție de bază pentru creșterea economică și pentru bunăstarea tuturor cetățenilor din țara noastră. Contextul regional, după cum știți, rămâne foarte complicat. Războiul hibrid, dezinformarea și tentativele de corupție electorală sunt riscuri reale prin care deja am trecut. Instituțiile statului au demonstrat că pot reacționa. Acest efort trebuie continuat, fără excepții și fără duble standarde”, a adăugat prim-ministrul.

Alexandru Munteanu a evidențiat la forum că direcția Republicii Moldova este clară: consolidarea independenței justiției, nu subminarea ei. „Responsabilitate profesională, nu intimidare. Transparență, nu capturare instituțională”.

„Acest forum este important nu ca un exercițiu formal, ci ca un spațiu de dialog onest, curajos și profesional. Guvernul este deschis la soluții argumentate și susține propunerile care întăresc real statul de drept. Vreau să subliniez un lucru esențial: reforma justiției nu este despre un guvern sau un mandat. Este despre viitorul Republicii Moldova, despre viitorul copiilor și nepoților noștri, despre încrederea cetățenilor, stabilitatea instituțională și locul nostru firesc în familia europeană”, a conchis premierul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Șoferii pot primi înapoi taxa de autostradă dacă rămân blocați în ambuteiaj

Italia devine prima țară care restituie taxa de autostradă șoferilor blocați în ambuteiaj din cauza lucrărilor de construcție. Noua reglementare a intrat în vigoare...

CEO SoftBank: Revoluția inteligenței artificiale este ‘de 50 de ori mai mare’ decât boom-ul dotcom

Revoluția IA este de 50 de ori mai mare decât revoluția Dotcom din anii 2000, a declarat luni pentru CNBC directorul general al SoftBank,...

Nvidia face pasul către PC-uri cu noul cip care va debuta pe laptopurile de la Microsoft, Dell și HP

Nvidia a devenit cea mai valoroasă companie din lume, dominând piața cipurilor de inteligență artificială din centrele de date. Acum, compania își extinde priceperea...

Portugalia mobilizează peste 300 de agenți de poliție în aeroporturi, pentru a face față aglomerației

Portugalia va mobiliza încă 340 de agenți ai Poliției de Securitate Publică (PSP) în aeroporturile naționale la începutul lunii iulie pentru a contribui la...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.