StiripesurseȘtirile zileiMuson devastator în Nepal: 6 oameni au murit TRĂZNIŢI de fulgere

Muson devastator în Nepal: 6 oameni au murit TRĂZNIŢI de fulgere

Publicat:

 Şase persoane, inclusiv trei copii, şi-au pierdut viaţa după ce au fost loviţi de fulgere în sudul Nepalului în această săptămână, în contextul în care ţara a fost afectată de ploile musonice, informează dpa, potrivit agerpres.

Cei trei copii – doi în vârstă de 11 ani şi unul de 12 ani – au fost ucişi de fulgere marţi după amiaza în timp ce se aflau într-un copac unde se urcaseră pentru a strânge fructe într-un sat din districtul Dang, a indicat Pabitra Chand, un poliţist local.

Citește și : Incendiu puternic la o rafinărie din Spania – VIDEO

De asemenea, trei bărbaţi – în vârstă de 65, 60 şi, respectiv, 25 de ani – şi-au pierdut viaţa loviţi de fulgere tot marţi în timp ce lucrau la fermele lor din districtul Rupandehi, potrivit lui Dharma Raj Bhandari, şeful poliţiei la nivel de district.

Fulgerele sunt frecvente în timpul sezonului musonic, care se întinde între lunile iunie şi septembrie.


Citeşte şi: Poliţia de frontieră americană a rămas fără şef. John Sanders şi-a dat demisia!

Fulgerele reprezintă a treia cauză de deces în Nepal după alunecările de teren şi inundaţiile provocate de ploile musonice.

În fiecare an, peste 100 de persoane îşi pierd viaţa din cauza acestui fenomen meteorologic.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.