StiripesurseDiasporaNavalnîi şi-a dedicat contribuţia la documentarul premiat cu Oscar celor care...

Navalnîi şi-a dedicat contribuţia la documentarul premiat cu Oscar celor care se opun dictaturii şi războiului

Publicat:

Opozantul rus închis Aleksei Navalnîi şi-a dedicat “contribuţia” la Oscarul pentru cel mai bun documentar, câştigat de un film care îi este consacrat, celor care se opun dictaturii şi războiului, informează miercuri AFP, potrivit agerpres.

“Nu este filmul meu, nu eu am câştigat Oscarul şi nu sunt în măsură să dedic acest premiu cuiva”, a spus Navalnîi, într-un mesaj transmis din închisoare şi publicat miercuri pe Twitter de echipa sa.

Citește și : SUA şi Rusia au versiuni contradictorii despre doborârea dronei americane în Marea Neagră

“Cu toate acestea, dedic întreaga mea contribuţie la acest film persoanelor oneste şi curajoase din întreaga lume care, zi după zi, găsesc forţa să înfrunte monstrul dictaturii şi însoţitorul său imuabil, războiul”, a adăugat el.

Închis de peste doi ani, Navalnîi a fost arestat la revenirea din Germania, unde a fost îngrijit după ce fusese otrăvit în Siberia, acţiune pentru care acuză Kremlinul şi serviciile de securitate ruse (FSB).


Din celula sa, el şi-a exprimat opoziţia faţă de ofensiva militară rusă din Ucraina şi a făcut apel la ruşi să protesteze.

Recent, el a cerut Moscovei să respecte frontierele din 1991, care includeau şi Crimeea în teritoriul ucrainean, în timp ce anterior a fost deseori acuzat că susţine anexarea acestei peninsule de către Rusia în 2014.

Citește și : Ucraina acuză Rusia că vrea să ‘extindă’ conflictul

Premiul Oscar pentru cel mai bun documentar a fost decernat în noaptea de duminică spre luni filmului “Navalnîi”, o anchetă realizată de canadianul Daniel Roher care descrie ascensiunea politică a opozantului rus, apoi otrăvirea şi închiderea sa.

Ca reacţie la acest premiu, Kremlinul a acuzat Hollywoodul că “politizează” cinematografia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.