StiripesurseExterneNavele de război capturate de Rusia s-au întors în Ucraina

Navele de război capturate de Rusia s-au întors în Ucraina

Publicat:

Trei nave de război ucrainene capturate de Rusia în urmă cu un an s-au întors miercuri în Ucraina după ce au fost returnate de Moscova, deşi Kievul susţine că au fost parţial sabotate, relatează joi France Presse, potrivit agerpres.

“Sunt foarte fericit că vedetele noastre militare sunt aici. Aşa cum am promis, ne-am readus marinarii şi navele”, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat într-un comunicat de preşedinţie.

Citeşte şi: Avocatul ambasadei germane în Turcia a fost ARESTAT

El s-a exprimat la baza navală ucraineană de la Oceakiv, pe coasta Mării Negre, unde a fost sărbătorită revenirea acestor nave, un remorcher şi două vedete, pe care Rusia le-a predat luni marinei ucrainene. A fost nevoie ca ele să fie remorcate trei zile pentru a fi readuse în Ucraina.

La sfârşitul lunii noiembrie 2018, autorităţile ruse au confiscat cele trei nave, acuzându-le că au pătruns în apele ruseşti din apropierea Crimeii.


Acesta a fost primul incident armat direct între cele două ţări, ale căror relaţii trec printr-o gravă criză de la anexarea peninsulei Crimeea de către Moscova în 2014 şi izbucnirea unui conflict armat între Kiev şi separatiştii proruşi din estul Ucrainei.

Cei 24 de marinari ucraineni capturaţi cu această ocazie au fost deja predaţi Ucrainei în timpul unui schimb important de prizonieri între cele două ţări în septembrie.

“Am constatat că o parte din echipament şi arme lipseşte”, a deplâns preşedintele Zelenski, asigurând că navele vor fi reparate în trei luni.

La rândul său, Ministerul Apărării ucrainean a anunţat că navele vor fi examinate de anchetatori militari.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în Laos

Informaţiile colectate vor fi folosite pentru a judeca “acţiunile Rusiei în instanţele ucrainene şi internaţionale”, a precizat amiralul ucrainean Igor Voroncenko într-un comunicat.

Odată cu eliberarea marinarilor şi retragerea recentă a trupelor din trei mici sectoare de pe linia frontului în Ucraina, revenirea navelor este un nou episod al continuării detensionării între Moscova şi Kiev.

Un alt semn al acestei detensionări este anunţul unui summit de pace pe 9 decembrie la Paris, care îi va reuni pe preşedintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Angela Merkel, precum şi preşedinţii ruşi Vladimir Putin şi ucrainean Volodimir Zelenski.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.