StiripesurseDiasporaNegocierea Brexitului ar putea avea probleme după o posibilă cădere a...

Negocierea Brexitului ar putea avea probleme după o posibilă cădere a guvernului britanic condus de Theresa May

Publicat:

Liderii europeni se pregătesc pentru toate scenariile ce ar rezulta după o posibilă cădere a guvernului britanic condus de Theresa May, ce ar putea surveni înainte de finele anului şi ar pune noi probleme negocierii Brexitului, relatează agerpres .

Preocupările legate de o posibilă cădere a cabinetului May s-au accentuat după ce un al doilea membru al acestuia, Priti Patel, şi-a dat demisia, primul fiind Michael Fallon, care a părăsit săptămâna trecută conducerea Ministerului Apărării în urma unui scandal de hărţuire sexuală.

Citiți și : Emmanuel Macron : victoria militară împotriva grupării Statul Islamic va fi totală

Motivul demisiei lui Priti Patel, care a condus portofoliul cooperării internaţionale, este complet diferit, fiind vorba despre întâlniri neautorizate cu responsabili israelieni, dar aceste demisii survin într-un context în Theresa May pare tot mai slăbită în interiorul partidului ei conservator.

Iar teama la Bruxelles priveşte, potrivit The Times, o schimbare de leadership în interiorul acestei formaţiuni sau convocarea de nou alegeri anticipate care ar putea să conducă la o victorie a laburiştilor.


Prin urmare, după cum afirmă un lider european care a cerut publicaţiei The Times să rămână anonim, instituţiile europene au în vedere mai multe posibile scenarii, de la o ieşire a Marii Britanii din UE fără niciun acord şi până la o decizie a britanicilor de a renunţa la Brexit, eventual în urma unui nou referendum.

‘Leadership-ul în Marea Britanie este tot mai fragil (…) şi această slăbiciune a Theresei May face ca negocierile (privind Brexitul) să fie foarte dificile’.

Joi a început la Bruxelles a şasea rundă de negocieri privind Brexitul, cele anterioare încheindu-se fără progrese majore şi au fost dominate de condiţionări reciproce. Uniunea Europeană refuză să discute despre un viitor acord comercial sau despre o perioadă de tranziţie înainte să fie stabilite condiţiile separării Marii Britanii de UE, în special cele trei dosare esenţiale pentru europeni, respectiv ‘factura’ Brexit-ului (angajamentele financiare asumate de Londra ca membru al UE), drepturile cetăţenilor comunitari în Marea Britanie şi situaţia frontierei dintre Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord, Londra insistând în schimb că aceste două negocieri trebuie purtate în paralel.

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a respins ideea că tratativele s-ar afla într-un ‘blocaj’, el manifestându-şi aprecierea pentru noua dinamică pe care Theresa May a dat-o acestor negocieri prin discursul pe care ea l-a susţinut la Florenţa pe 22 septembrie.

May a menţionat atunci, printre altele, că Marea Britanie va continua să contribuie la bugetul Uniunii Europene până în anul 2020, când se încheie cadrul financiar multianual al UE, şi că doreşte o perioadă de tranziţie de doi ani în procesul de ieşire din blocul comunitar.

Guvernul de la Londra şi-a prezentat miercuri planurile pentru un program de înregistrare a cetăţenilor comunitari, propunând ca aceştia să beneficieze post-Brexit (de la data la care ieşirea din UE va fi efectivă) de o perioadă de graţie de doi ani în care pot aplica pentru obţinerea statutului de rezident

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.