StiripesurseDiasporaNegocierile de la Viena privind acordul nuclear cu Iranul au luat...

Negocierile de la Viena privind acordul nuclear cu Iranul au luat sfârşit

Publicat:

Negocierile de la Viena pentru reluarea acordului nuclear dintre puterile internaţionale şi Iran au luat sfârşit luni, iar diplomaţii s-au întors în capitalele lor cu textul provizoriu al unei noi înţelegeri care să oprească înarmarea atomică a Teheranului, transmite dpa, potrivit agerpres.

“Trebuie să spuneţi da sau nu”, a spus un înalt reprezentant al Uniunii Europene la tratative, adăugând că nu a mai rămas nimic de negociat şi că textul propus este “un compromis foarte bun pentru toate părţile”.

Citeşte şi: Adevărul mizerabil este că liderii noștri nu vor să avem energie ieftină – Black News

Ţările implicate – Regatul Unit, Franţa, Germania, China, Rusia şi Statele Unite – urmează să răspundă “în foarte, foarte puţine săptămâni”, a susţinut diplomatul citat.

Până acum nu se ajunsese la un acord privind ridicarea sancţiunilor împotriva Iranului în schimbul reintroducerii restricţiilor pentru programul nuclear al acestei ţări.


Planul Comun şi Cuprinzător de Acţiune (JCPOA) din 2015, cunoscut ca acordul nuclear, a încetat să funcţioneze după retragerea unilaterală a SUA în 2018, în timpul preşedinţiei lui Donald Trump.

Ulterior, Iranul a continuat îmbogăţirea uraniului peste limitele din acord, existând în prezent temerea că se apropie de nivelul necesar producerii unor arme atomice.

Citeşte şi: Ucraina anchetează aproape 26.000 de cazuri de crime de război comise – Black News

Teheranul a susţinut permanent că programul său nuclear are scopuri exclusiv paşnice, în domeniul energetic.

În timpul unei vizite în Israel, preşedintele american Joe Biden a făcut publică o declaraţie comună cu premierul israelian Yair Lapid, repetând angajamentul Washingtonului de a nu permite niciodată Iranului să obţină arma nucleară. În acest scop, SUA vor folosi “toate elementele puterii naţionale”, arată documentul respectiv.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.