StiripesurseExterneNemţii au făcut o aplicaţie pentru depistarea rapidă a coronavirusului

Nemţii au făcut o aplicaţie pentru depistarea rapidă a coronavirusului

Publicat:

O companie germană cu sediul în München speră să contribuie la o nouă eră a testării pentru depistarea coronavirusului cu o procedură de scanare a ochilor care, potrivit reprezentanţilor săi, poate identifica în doar trei minute purtătorii virusului şi are o rată de succes de 95%, informează luni Reuters, potrivit agerpres.

Semic RF şi-a dezvoltat aplicaţia de scanare alături de colegi din Statele Unite şi, în aşteptarea avizelor legale, speră ca aceasta să fie lansată până la sfârşitul lunii viitoare, după cum a declarat director general al companiei, Wolfgang Gruber.

Citeşte şi: 60 de ani de când Rusia şi Iuri Gagarin au cucerit spaţiul – Black News

Procedura se bazează pe utilizarea unei fotografii a ochilor, realizată cu un smartphone, şi identifică virusul prin intermediul unei inflamaţii simptomatice a membranei conjunctive oculare supranumită ”ochi roz” .

”Am reuşit să izolăm COVID-19 din peste două milioane de nuanţe diferite de roz”, a explicat Gruber pentru Reuters.


Potrivit spuselor sale, aplicaţia, testată deja pe un număr de peste 70.000 de persoane, poate procesa până la un milion de scanări pe secundă, existând opţiunea de a extinde această capacitate. Cu ajutorul acesteia s-ar putea reveni la participarea unor mulţimi mari de persoane la evenimente precum concerte şi meciuri de fotbal, notează Reuters.

Citeşte şi: Germania sare de 3 milioane de infectări cu COVID – Black News

”Deschideţi aplicaţia, faceţi o poză a ambilor ochi, o trimiteţi pentru evaluare, apoi se poate stoca rezultatul evaluat sub formă de cod QR în smartphone-ul persoanei testate”, a adăugat Gruber.

În prima fază, aplicaţia se adresează companiilor şi utilizatorilor comerciali, la un cost de 480 de euro (570 de dolari) pe lună, fiind planificată o lansare ulterioară pentru persoane fizice.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.