StiripesurseSintezeNetanyahu, invitat să efectueze o vizită în China

Netanyahu, invitat să efectueze o vizită în China

Publicat:

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat marţi că a fost invitat să efectueze o vizită în China, într-un context de tensionare a relaţiilor între Israel şi SUA, doi aliaţi tradiţionali, transmite AFP, potrivit agerpres

”Această vizită prevăzută va fi a patra în China a prim-ministrului”, a precizat biroul lui Netanyahu într-un comunicat, subliniind că ”administraţia americană a fost informată în urmă cu o lună”.

Citește și : Raportoarea specială a ONU denunţă ‘tratamentul inuman’ aplicat deţinuţilor de la Guantanamo

De asemenea, şeful executivului israelian a informat o delegaţie a Congresului american şi i-a dat asigurări acesteia că ”SUA vor fi întotdeauna aliatul cel mai de neînlocuit al Israelului”, adaugă comunicatul citat.

Relaţiile diplomatice dintre Israel şi SUA sunt tensionate, administraţia Biden pronunţându-se constant pentru o soluţie cu două state în conflictul israeliano-palestinian şi criticând extinderea coloniilor israeliene din teritoriile palestiniene în mandatele premierului Netanyahu.


Preşedintele Joe Biden nu l-a invitat pe Benjamin Netanyahu în SUA după realegerea acestuia în noiembrie anul trecut. Guvernul israelian actual este cel mai de dreapta din istoria Israelului.

Citește și : Putin a vorbit la telefon cu liderul EAU despre situaţia din Rusia

De asemenea, Biden i-a cerut lui Netanyahu să găsească un compromis asupra proiectului său controversat privind reforma justiţiei, considerat de criticii săi drept o ameninţare pentru democraţie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.