StiripesurseDiasporaNigel Farage nu se va prezenta la alegerile legislative britanice din...

Nigel Farage nu se va prezenta la alegerile legislative britanice din 12 decembrie

Publicat:

Eurofobul Nigel Farage a anunţat duminică că nu se va prezenta la alegerile legislative britanice din 12 decembrie, preferând să străbată ţara pentru a susţine sutele de candidaţi ai partidului Brexit pe care îl conduce, informează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

“M-am gândit foarte intens la această problemă”, a declarat pentru BBC Farage, care a încercat de şapte ori să se facă ales în Camera Comunelor.

Citește și : Zidul ‘virtual impenetrabil’ al lui Trump, uşor de tăiat cu un ferăstrău de 100 de dolari – VIDEO

“Dacă să găsesc un loc şi să încerc să mă fac ales în parlament sau dacă să servesc mai bine cauza parcurgând Regatul Unit, în lung şi în lat, susţinând 600 de candidaţi? Am decis că ultima alternativă este cea bună”, a continuat fostul comerciant de 55 de ani, declarând că nu vrea să-şi petreacă “restul vieţii în politică”.

El a atacat din nou acordul de ieşire din Uniunea Europeană negociat dificil de premierul Boris Johnson, apreciind că este un “Brexit al rămânerii”, adică favorabil susţinătorilor unei menţineri în Uniunea Europeană.


Alegătorii “trebuie să înţeleagă că de fapt ceea ce este propus este o legătură strânsă cu toate instituţiile europene şi o viitoare fază de negocieri de cel puţin trei ani”, a declarat el.

Figură marcantă a taberei “plecării” în cursul referendumului din 2016, Nigel Farage îl invitase vineri pe Boris Johnson să renunţe la acordul său de Brexit şi să se alăture unei alianţe care se orientează spre un Brexit dur pentru alegerile legislative.

Citește și : Un judecător federal blochează ordinul administraţiei Trump care cere potenţialilor imigranţi să deţină asigurare de sănătate

O ofertă văzută cu ochi buni de preşedintele american Donald Trump pe care Nigel Farage, un obişnuit al loviturilor mediatice, l-a intervievat în emisiunea sa de radio de la LBC joi.

Dar Boris Johnson a declinat propunerea şi Partidul Brexit îşi va prezenta deci proprii candidaţi.

Creat anul trecut, partidul lui Nigel Farage a sosit pe primul loc la alegerile europene din mai.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.